DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

Detroit Lions Wooden Key Rack

Detroit Lions Wooden Key Rack. Organize your keys, hats & belts with this unique Detroit Lions Wooden Rack. The team plaque is made from .5 thick engineered wood & its clear coated to protect from wear and tear. This will make a great addition for that fan who loves to collect unique goods for the fan cave. If you have any. Organize your keys, hats & belts with this unique Detroit Lions Wooden Rack. The team plaque is made from .5" thick engineered wood & it's clear coated to protect from wear and tear. This will make a great addition for that fan who loves to collect unique goods for the fan cave. If you have any questions feel free to ask. (Most NFL teams available per request see other postings for current stock)。I process orders & ship within 24hrs. 。Material: Engineered Wood 。Color: Team Colors。Weight: 10oz。Size: 8" H x 8" W x .5" Thick。Thank you for viewing my listing.。

Detroit Lions Wooden Key Rack
Detroit Lions Wooden Key Rack
Detroit Lions Wooden Key Rack

Detroit Lions Wooden Key Rack

Vintage Artist Postcard c1930s Our Darlings Humphrey Milford SO SHY by Susan B Pearse, Babe Ruth Mickey Mantle John McGraw Advertisement Reprints Christy Mathewson Walter Johnson Joe Dimaggio, Colorful Dutch Girl Planter, neutral nursery prints cheetah giraffe zebra Nursery Prints Set Safari Nursery Art Animal Art Animal Paintings Nursery decor, Model 5A 4-Bedroom 2-Bath PDF Floor Plan 60x30 House Instant Download 1,800 sq ft, Jaws 2 1978 Original Japanese Movie Poster, Beautiful Art Print of Detailed Pen & Ink Drawing of a Cityscape Inside a Terrarium Wall Art for your Home Miniature City, Armand Guillaumin,Snowy Landscape at Crozant,canvas print,canvas art,canvas wall art,large wall art,framed wall art,p785, Hand Crafted Stoneware Micro Pig Ceramic. family portrait rainbow Lock down hand drawn to order. CLIP ART Workshop Carpentry Clip Art Tools Silhouettes Clip Art Digital ClipArt Printable Clip Art High Quality ClipArt 1103. Rosenthal antique ashtray from Germany, Cigar! exploding RARE 1950s Novelty Shooting.