DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

Yellow Tulip Tissue Box Cover

Yellow Tulip Tissue Box Cover. This lovely purple, white and yellow tissue box cover would look great in any room. Purple is my favorite color so it was a treat to make this one. I like the various stitches in this design. As a boutique style it will fit on a small table, vanity or kitchen counter. Please email me if you have any. 。

Yellow Tulip Tissue Box Cover
Yellow Tulip Tissue Box Cover
Yellow Tulip Tissue Box Cover
Yellow Tulip Tissue Box Cover

Yellow Tulip Tissue Box Cover

Milk glass pedestal grapevine compote bowl. Boho decor Kilim decor Bohemian rug Large rug Tribal decor,Home decor Kilim rug Vintage rug Turkish rug 3.57x3.89ft Area rug, Personalised bath towel gift birth baby baby kid child bath sheet. Grandma Congrats- Wife Mom Friend HAPPY SPRING Gift Basket- Handmade Products from Texas- Birthday Daughter Sister Miss You Niece. football decor Chicago bears wreath football door decor, football wreath Chicago Bears door decor, Decorative Mats | Plant Mats Oversized Macrame Coasters with Fringe. ~ Handmade Crocheted Baby Afghan in Beautiful White for Christening Generously Sized measures 30 x 40 inches ~ Easy Care ~ READY TO SHIP. 16 colors Shabby chic linen curtains Linen Double ruffle curtains panel Farmhouse linen panel Custom sizes, Blue Yellow Leaf Flower 3D Hole in The Wall B Effect Wall Sticker Decal Mural, Camo Tumbler Stainless Steel Stainless Steel Tumbler Gift Custom Camo Tumbler- Ink Camo Tumbler, Paperplant Indoor Potted or Border Plant Broad Glossy Leaves Fatsia Japonica Seeds 10 Japanese Aralia, Norwegian Rosemaling Decorative Clock. HAND CRAFTED METAL Vase, You Choose Text Customizable Candle Holder Customized Gift Customized Candle Holder Custom Personalized Wood Candlestick Candle Holder, Decorative Pillow Cushion Throw Pillow Cover Ikat Pattern Contemporary Home Decor Pillow Batik Yellow Velvet Yellow Cushion Case 16x16. Bridal Shower Dishes Johnson Brothers Old English 8 Luncheon Plate with Beige Rim & Floral Center Country Cottage Kitchen Collectibles.. Reversible Women's Apron Duck Dynasty, Real Wasphive Wasp Hive Flower Terrarium inside a small Oddity Bottle Handmade.. Elephant Party Decoration 50 Pieces Elephant Confetti, Magnolia Home by Joanna Gaines Archival Newsprint Wallpaper MH1510.