DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

Eagle silicone mold Jewelry mold,Decoration Mold,3d Silicone fondant mold,Aromatherapy Mold,Silicone Soap Mold,American Eagle Bird

Eagle silicone mold Jewelry moldDecoration Mold3d Silicone. (1) Made of high quality food grade silicone soft, reusable and healthy (2) Suitable for candy mold / jelly mold / soap mold / chocolate mould/cake mold (3) Temperature range from -40℃ to 230℃ (4) Safe to use in ovens, microwave ovens, dishwasher and freezer. Size: On the picture Note:this mold. (1) Made of high quality food grade silicone soft, reusable and healthy。(2) Suitable for candy mold / jelly mold / soap mold / chocolate mould/cake mold。(3) Temperature range from -40℃ to 230℃。(4) Safe to use in ovens, microwave ovens, dishwasher and freezer.。Size: On the picture。Note:this mold may be not as large as you imagine,please pay attention to size info before you make purchase。USING INSTRUCTION 。1. Never use on an open flame 。2. Do not use knives or sharp objects - they would do harm to your molds 。3. Clean it thoroughly before & after use 。4. Something like steel wool to clean it is definitely banned 。5. Avoid exposing to sunlight 。

Eagle silicone mold Jewelry mold,Decoration Mold,3d Silicone fondant mold,Aromatherapy Mold,Silicone Soap Mold,American Eagle Bird
Eagle silicone mold Jewelry mold,Decoration Mold,3d Silicone fondant mold,Aromatherapy Mold,Silicone Soap Mold,American Eagle Bird
Eagle silicone mold Jewelry mold,Decoration Mold,3d Silicone fondant mold,Aromatherapy Mold,Silicone Soap Mold,American Eagle Bird

Eagle silicone mold Jewelry mold,Decoration Mold,3d Silicone fondant mold,Aromatherapy Mold,Silicone Soap Mold,American Eagle Bird

23mm bar Nickel free S56-R1 10sets Rhodium plated zinc alloy 15mm ring Classic toggle clasp Toggle clasp PY29-02. dxf files for cnc laser cut files CDR vector cutting plan vecor DXF file for Laser Cut and CNC router Mountains wall panno svg, SILK CHARMEUSE FABRIC Deep Crimson Red 44 Wide By The Yard. 10 pieces Ethiopian Copper Turquoise gemstone copper turquoise jewelry size 8x12 mm mohave turquoise beads,hand made gemstone,indian gems. Dyed Pearl Top Trochus Shell .75-1.- Rainbow Shell Mix Trochus Rainbow Shells Crafting Seashells Crafting Shells FREE SHIPPING!, Cady techno floral print, Natural Mokite Cabochon Mokite Jasper Loose Gemstone Pair Pear Shape Wholesale Moakite Jewelry Making Gemstone 21X13X3mm 19Cts EC-513, ball pen Color pen Japan Disney Winnie the Pooh Playable 0.5mm Pen gel pen for DIY scrapbook deco back to school, Christmas Winter Vinyl Leather Sheet For Bows Earrings Applique, PDF in English Lina. Cinnabar Red Foo Dog Bead Chinese Three Eyed Eyes Stone Lion Carved Red Jasper Focal for your creation Funny Fun. Indigo Shrug Scheepjes Yarn The after Party 27 Booklet, ---about 5 Pieces -- Charm Hole 2mm Candy Handwork red Flower Lampwork pink lampwork Gemstone Beads Rondelle Shape 8mmx15mm, Artisan ceramic charms and pendant, planner size A5 bullet journal DIY measure & draw rows columns stencil Bookmark notebook bujo The Grid Tool Smarter Spacing Ruler. 14k Yellow Gold or 14k White Gold 9.5mm x 3.5mm Bail ID Snap On Grooved Locket Bail for Pendant Charm Jewelry Findings, Fire Torched Open 18 Gauge Copper Jump Rings 4.75mm.