DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

25 mm Wooden bangle unfinished corner natural eco friendly IL25

25 mm Wooden bangle unfinished corner natural eco friendly. Wooden unfinished bangle, can be used to make bangle 25 mm (1) high, 68 mm (2.7) inner diameter 84 x 84 mm (3.4) outer measurements. PLEASE NOTE that this bangle can NOT be used as finished piece, the wood wasnt treatened, just cut and polished. Other corner bracelets http://etsy.me/WMAcHJ Perfect. Wooden unfinished bangle, can be used to make bangle。25 mm (1") high, 。68 mm (2.7") inner diameter。84 x 84 mm (3.4") outer measurements. 。PLEASE NOTE that this bangle can NOT be used as finished piece, the wood wasn't treatened, just cut and polished.。Perfect for decoupage or paint. It is made in Ukraine from linden-tree. 。Please contact me if you would like a different quantity, I offer 10% discount if you buy 5 lots and more.。I try to do my best to represent the item's true color in the pictures, but the colors may vary slightly due to differences in monitor calibrations.。***Shipping information***。Order will be shipped within 2 working days after payment is received. I'll provide the tracking number to you when the item is shipped. Please note that I ship from Ukraine and average time of delivery is 2 weeks but there can be delays while Custom process.。

25 mm Wooden bangle unfinished corner natural eco friendly IL25
25 mm Wooden bangle unfinished corner natural eco friendly IL25

25 mm Wooden bangle unfinished corner natural eco friendly IL25

Semi-transparent Enamel Double Sided Heart Pendants Antique Silver Love Heart Valentine Charms 2 pcs Black Enamel Heart Charms 12x14mm, Sequin 3D Flower Lace Applique Embroidery Patch Sewing on Costume Wedding Bridal Dress Craft DIY Trim 1 Piece. Kazuri Discounted Beads Mixed Beads Bead Strands Limited Discounted Selections of Fair Trade Ceramic Beads from Africa. 3 Imitation Giant Clam Shell Rose Beads Resin Rose Beads Synthetic Carved Tridanca Blue Flower Beads, amigurumi gnome pattern Crochet coffee lover gnome pattern. UNCUT 1950's Vogart transfer pattern 251 'Mama Duck and her Ducklings' for a kitchen days of the week towels pot holders toaster cover, Big Brother Balloon Bouquet I'm the Big Brother New Baby Brother Balloons, Grosgrain Congratulations University Graduation Ribbon 1 25mm. Wolf pack in timber counted cross stitch pattern digital PDF. Vintage Hard Cover Book The Complete Candlemaker, Vintage Midas Craftool 8322 Leopard Jaguar 1'' Leather Embossing Stamp Tool, 6mm 10mm & 16mm Round Cabochon Sky Blue Topaz Good Quality Semi-Precious Gemstone available at Discounted Prices AAA November Birthstone, 45X21X8 MM multi blue labradorite cabochon gemstone 66.80 Cts fancy shape handmade polished free shipping 50off, 10mm Sodalite round large hole beads. Glass 12-20mm Discs 'Ancient Roman Glass' Beads, BULK 50 Coffin connector charms CCB plastic HC283, coral mosaic sm weight 6.3 grms 13x19 mm Old Tibetan mosaic coral bead several sides shown., Vintage Buttons Sewing Buttons Sales Sample Button Cards Italy c.1950s Lot of 3 Red. Food Safe KINGSBURY MEDALLION RE-Design Prima Decor Moulds Molds Heat Resistant Resin Clay #632267.