DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

60pcs Gold O Rings Buckles,Choker Belt Collar Zipper,Chain Choker Leather Belt,Clasp Handbag Webbing Strap,Handbag Hardware-16mm r0244

60pcs Gold O Rings BucklesChoker Belt Collar ZipperChain. ☆60pcs,Gold O Rings Buckles,Choker Belt,Collar Zipper,Chain Choker,Leather Belt,Clasp Handbag,Key Chains,O Ring Choker,Webbing Strap, Handbag Hardware,16mm(r0244) ☆ Please note the measurement of the O-ring, it is meant to indicate what size strap the ring will accommodate. Great for. ☆60pcs,Gold O Rings Buckles,Choker Belt,Collar Zipper,Chain Choker,Leather Belt,Clasp Handbag,Key Chains,O Ring Choker,Webbing Strap, Handbag Hardware,16mm(r0244)。☆ Please note the measurement of the O-ring, it is meant to indicate what size strap the ring will accommodate. Great for webbing/strap/Bag/Purse Hardware/Handbag Hardware/Belt Hardware/Key Fob/Key Chains,other Handicraft and DIY accessories.。☆Quantity:60pcs。☆Material:metal。☆Thickness:2mm 。☆Color:Gold。☆Inside diameter:16mm。☆Please check the color carefully before buying.。☆Have any questions? Contact me!。

60pcs Gold O Rings Buckles,Choker Belt Collar Zipper,Chain Choker Leather Belt,Clasp Handbag Webbing Strap,Handbag Hardware-16mm r0244
60pcs Gold O Rings Buckles,Choker Belt Collar Zipper,Chain Choker Leather Belt,Clasp Handbag Webbing Strap,Handbag Hardware-16mm r0244
60pcs Gold O Rings Buckles,Choker Belt Collar Zipper,Chain Choker Leather Belt,Clasp Handbag Webbing Strap,Handbag Hardware-16mm r0244

60pcs Gold O Rings Buckles,Choker Belt Collar Zipper,Chain Choker Leather Belt,Clasp Handbag Webbing Strap,Handbag Hardware-16mm r0244

Geometric necklacebracelet Jewelry. 25pcs Hand Painted beads,15mm White Geometric Wood Beads,Pastel wooden Beads. Lion Brand Yarn ~ many different types, 18 patterns Each pattern is shown with a variation Sublime tussah silk dk Knitting Patterns Womens Fashion Bust size 32-54. Hand Dyed Yarn 'Cactus Bloom' Mini Skein 92 yards per skein Indie Dyer, Easy to Grow Coleus Seeds!. Oriental Tassel Ornate Rustic Tassel Ottoman Tassel Tassel Necklace Multicolor Agate Beaded Tassel Gemstone Tassel Turkish Jewelry, Capsule Pill 2 Cookie Cutter Fondant Cutter, Vintage Sewing Supplies Seventies Fabric Vintage Silky Carnation Pink Polyester Fabric Vintage Material Vintage Textiles, 24.75 Cts Red Pietersite Cabochon Rectangle Red Fire Pietersite Gemstone Loose Pietersite Gemstone for Making Halloween Jewelry 24x16x6mm, 1 Piece Natural Rhodonite Flat Back Teardrop Gemstone Cabochons 30x22mm.