DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

50 Pcs 5mm4mm Natural Opal Finest Quality Untreated Flashy Gems from Ethiopia

50 Pcs 5mm/4mm Natural Opal Finest Quality Untreated Flashy. Shape: Cabochon Country of Origin: Ethiopia Certification: IGLI-Optional Natural/Lab-Created: Natural Length: 5mm Width: 4mm Cut Grade: Excellent Color: Multi-Color Transparency: Translucent Treatment: None (No Enhancement) Brand: Selene Gems Total Carat Weight (TCW): 9.75. Shape: Cabochon 。Country of Origin: Ethiopia 。Certification: IGLI-Optional 。Natural/Lab-Created: Natural 。Length: 5mm 。Width: 4mm 。Cut Grade: Excellent 。Color: Multi-Color 。Transparency: Translucent 。Treatment: None (No Enhancement) 。Brand: Selene Gems 。Total Carat Weight (TCW): 9.75。

50 Pcs 5mm4mm Natural Opal Finest Quality Untreated Flashy Gems from Ethiopia
50 Pcs 5mm4mm Natural Opal Finest Quality Untreated Flashy Gems from Ethiopia
50 Pcs 5mm4mm Natural Opal Finest Quality Untreated Flashy Gems from Ethiopia
50 Pcs 5mm4mm Natural Opal Finest Quality Untreated Flashy Gems from Ethiopia

50 Pcs 5mm4mm Natural Opal Finest Quality Untreated Flashy Gems from Ethiopia

BTY mid century 1960 Buick black and grey tiny checkboard stripes, AAA Quality Watermelon Tourmaline Cabochon Gemstone 7pcs Natural Watermelon Tourmaline Cabochon Gemstone, Fold Over Elastic Disney FOE 58 Minnie Mouse Pink with White Polka Dots, polyester fabric 1960s trevira sixties vintage retro, 3D Charm Sterling Silver Big Head Bulldog Bull Dog Charm Pendant. 1strand natural multy tourmaline faceted drop sized 4 by 6mm, Two Pieces of Flannel Fabric One with White Kittens on Mint Green and One Solid White Flannel Piece, Wooden Butterfly Buttons 10 Pack 25mm. jewelry craft supplies 5055G-PE glass beads stones 15% SALE 2 Peach champagne blush square glass connectors, 100% Natural 11.50 Ct Certified UntreatedUnheated Cabochon Burma Transparent Red Ruby Oval Shape Gemstone AN1054, Diamond Atlantis Spirit Glass for Mosaics and Fusing Strips System 96 coe -Med Pack Rectangles Squares Triangles.