DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

Solid French Baby Terry Knit Fabric by Yard 37 Inch - Melange Grey Width 95cm

Solid French Baby Terry Knit Fabric by Yard Width 95cm 37. Solid French Baby Terry Knit Fabric by Yard, Width 95cm (37 Inch) - Melange Grey -Total Width & Length: 37”X 36” (95cm X 90cm) -Tube Knit Fabric -It is suitable for T-Shirt, Leggings, Dress, Pants, Hoodies, Blanket and other stuff. It will be shipped from South Korea. International delivery takes. -Solid French Baby Terry Knit Fabric by Yard, Width 95cm (37 Inch) - Melange Grey。-Total Width & Length: 37”X 36” (95cm X 90cm)。-Tube Knit Fabric 。-It is suitable for T-Shirt, Leggings, Dress, Pants, Hoodies, Blanket and other stuff.。 It will be shipped from South Korea. International delivery takes about 2 weeks to most countries after shipment (there is no shipping on the weekend or holidays). 。- Tracking service or expedited shipping is available upon request at extra cost.。- Please send us a inquiry if you have any questions. :-)。- Colors may look a little different depending on the monitor you are using.。- Important Note: 。By buying this item, you agree & approve that you read and accept our shop policies.。-Please check our shop's policies and then please place an order under your agreement.。If you need more assistance, please don't hesitate to contact with me.。Have a great day~^^。

Solid French Baby Terry Knit Fabric by Yard 37 Inch - Melange Grey Width 95cm
Solid French Baby Terry Knit Fabric by Yard 37 Inch - Melange Grey Width 95cm
Solid French Baby Terry Knit Fabric by Yard 37 Inch - Melange Grey Width 95cm
Solid French Baby Terry Knit Fabric by Yard 37 Inch - Melange Grey Width 95cm
Solid French Baby Terry Knit Fabric by Yard 37 Inch - Melange Grey Width 95cm

Solid French Baby Terry Knit Fabric by Yard 37 Inch - Melange Grey Width 95cm

5D DIY Diamond Painting Kit Cross Stitch Diamond Painting Mosaic Full Round and Square Drill Diamond Art Painting Girl Wholesale. 25x18 mm lady cabochon with raised profile of a woman with a ponytail Choose 2 pc or 4 pc. 1960's vintage glass cameos in opaque black, McCall's 4116 Uncut. Turban pattern Headwrap pattern Fashion headwraps pattern Cap pattern Tie cap pattern Misses hats pattern. New 2020 Vintage style Chain PLATINUM GREY Crystal CUP chain delicate tiny 2mm ss6.5 Flea Market Style aged Patina brass, 1 Yard Cut Paw Fabric Quilting Fabric Timeless Treasures Fabric White fabric, Blue Gemstone Labradorite Cabochon Gemstone Hand Polished Best Making Jewelry Labradorite Gemstone for Pendant, Donut bead Red Jasper Jewelry supply B-15 35mm diameter green 7mm center hole red 5mm thick, B146C Old Metal Color Oval Shape 8\u00d710mm Mini Metal Buckles Doll Sewing Supplies Doll Clothes Craft. Custom Faux Leather Ariel 8x11 Sheet \u2013 Faux Leather. 1m elastic piping band grey pink uni, Natural boucle bourette silk yarn on cone Sand gray silk art yarn fiber Hand knitting Weaving silk yarn Crochet 750g27.4 oz yarn on cone. 11x14 Frame **NEW** Gallery Quality Silver Ornate and Brown with Optional Glass and Custom Cut Matting, 3 Yards 78-inch Glitter Sheep Animal Grosgrain Ribbon, Matching Set Gemstones Crystals TOURMALINE Pink Cabochons Birthstone 37703 Trillion Jewelry Making, Dessert Sampler Quilt Pattern Booklet by Moda Fabrics #PSCCUTS. 5-10pcslot Abalone Shell Connectors Plated Silver Copper Round Coin Shell Charms Links Beading Necklace Crafts Bracelet Bulk, 18 border stamp leather stamp jewelry tools hollow stamp Metal Stamps reddirtdiva2 crown stamp squiggle stamp esoteric stamp. Extra Large 17cm Chenille Teddy Bear Applique Patch. facet lapis lazulli 3mm bead faceted stone bead blue stone.