DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

Star Prom Dress Evening Dress Fabric Party Dress Fabric Gold Black Sequins Tulle Fabric Lace Fabric

Gold/ Black Sequins Tulle Fabric Lace Fabric Evening Dress. Simple and classical lace fabric, sequins tulle fabric The listing is for 1 yard. If you order more, we will sent you a continuous piece. Width:about 49.2(125 cm). Color: gold, black, silver+white(tulle) Graceful tulle lace fabric, Use this item to design evening dress, illusion gown or wedding. Simple and classical lace fabric, sequins tulle fabric。The listing is for 1 yard. If you order more, we will sent you a continuous piece.。Width:about 49.2"(125 cm).。Color: gold, black, silver+white(tulle)。 Graceful tulle lace fabric, Use this item to design evening dress, illusion gown or wedding dress, people hard to receive eyes from you. The material of this lace fabric is thin, fresh and very suitable for Skirt Bottoming,dress, scarf and a variety of handmade DIY.。*******Wholesale Acceptable*******。---------------------------------------♥-SHIPPING-♥---------------------------------------。I ship to anywhere in the world, all order by register airmail with tracking number, item will be shipped via normal airmail from China.。▶▶ETA by Regular Shipping (estimated time of arrival) to United States: 10-18 working days.。▶▶Most countries (10-25 working days)。If you need expedited post service, please let us know, we could ship your items by DHL shipping. We will set up a custom listing for you with the upgraded shipping charges, It takes 4-6 business days to arrive USA, Canada, Australia, UK and Europe. 。If you have any question please contact us. Customer satisfaction is our primary goal.。Thank you and Enjoy your shopping。

Star Prom Dress Evening Dress Fabric Party Dress Fabric Gold Black Sequins Tulle Fabric Lace Fabric
Star Prom Dress Evening Dress Fabric Party Dress Fabric Gold Black Sequins Tulle Fabric Lace Fabric
Star Prom Dress Evening Dress Fabric Party Dress Fabric Gold Black Sequins Tulle Fabric Lace Fabric
Star Prom Dress Evening Dress Fabric Party Dress Fabric Gold Black Sequins Tulle Fabric Lace Fabric

Star Prom Dress Evening Dress Fabric Party Dress Fabric Gold Black Sequins Tulle Fabric Lace Fabric

YARD Alexander Henry Folklorio Gorgeous Charras Vintage, Shabby French Farmhouse Kitchen Sieve Planter Bulbs Herbs Patio Planter. 5 x 7 Red Brown Wood Small Picture Frame 033. Exotica Jasper Pair Cabochon.. Freeform Cabochon..27x16x4 mm..33 Cts...#F2110 Porcelain Jasper Pair Cabochon.., Hat Set 13 Royal Alpaca with faux fur pom pom speckled DK weight hand dyed Wollelfe, Vintage Sanford Ink Well and Wood Handle No 442 Dip Pen. Sale 6% off Sideways Wishbone Handmade 18K Gold Vermeil Sterling Silver 3D Good Luck Charm Wishbone, Easy Matching Clothes for Moms and Kids Just Like Mommy Sewing Book. Honey Onyx Pair, E-BookAnleitung Sleepy and Lazy Men. Air B7900 Java Blender Batik Timeless Treasures, Lot of 6 pcs Western Classic Round Ring Solid Brass Antique Cabinet Drawer KNOB Pulls. Happy Birthday Dad Embosser Stamp Cake Cookie Stamp, 2001 Crochet with Camouflage Yarn American School of Needlework by Stephanie Hill. Antique Silver Round Stamping Disc Round 2 Hole Findings 1.5 x 18 mm, PINEBERRY LANE Autumn Blessings counted cross stitch patterns at thecottageneedle.com Halloween Fall October 31. Bridal Jewelry Round Opal Gemstone Pendant Polished Original Rhodium Plated 2 Pcs Wedding BC340-PR-OP. Bee cross stitch pattern Forest Animals cross stitch PDF Modern cross stitch Insect cross stitch Beginner pattern Nature Embroidery design, Two Birds Cute Valentine Digital Clipart Commercial Use OK Wedding Birds Valentine Birds Valentine Clipart Love Birds, Reclaimed Wood Boards-STANDARD MIX-25 Square Feet-Ready to Install-Reclaimed Wood Plank-Reclaimed Barn Wood-Wood Wall-Pallet Wall-Shiplap.