DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

37.5x18.5x5.5 MM Size Crazy Lace Agate Cabochons C2344 Natural Crazy Lace Agate Oval Shape Smooth Cabochon Loose Gemstone

Natural Crazy Lace Agate Oval Shape Smooth Cabochon. Listing Details: Gemstone Name- Crazy Lace Agate Shape- Oval Cut- Smooth Type- Cabochon Size- 37.5x18.5x5.5 MM Quality- AAA Grade Quality, Natural Gemstone Sale Quantity- 1 Piece Treatment- 100% Natural Gemstone Code No- C2344 If you need more Sizes and Shapes and stones which are not. Listing Details:。Gemstone Name- Crazy Lace Agate。Shape- Oval。Cut- Smooth 。Type- Cabochon。Size- 37.5x18.5x5.5 MM 。Quality- AAA Grade Quality, Natural Gemstone。Sale Quantity- 1 Piece。Treatment- 100% Natural Gemstone。Code No- C2344。If you need more Sizes and Shapes and stones which are not listed please let us know, we will make special listing for you. If you have any questions,please contact us through etsy Message service。PAYMENT POLICY :。PayPal only。SHIPMENT POLICY :。Orders are shipped within 1-3 Business days, excluding orders made on Saturday and Sunday.。Delivery will take App. 10-25 Days after Shipment。FEEDBACK :。YOUR FEEDBACK IS VERY IMPORTANT AND POSITIVE FEEDBACK IS HIGHLY APPRECIATED..IF YOU ARE UNHAPPY FOR ANY REASON,PLEASE DO NOT LEAVE NEGATIVE OR NEUTRAL FEEDBACK AND ALLOW US TO RESOLVE AND ISSUE(S).。

37.5x18.5x5.5 MM Size Crazy Lace Agate Cabochons C2344 Natural Crazy Lace Agate Oval Shape Smooth Cabochon Loose Gemstone
37.5x18.5x5.5 MM Size Crazy Lace Agate Cabochons C2344 Natural Crazy Lace Agate Oval Shape Smooth Cabochon Loose Gemstone
37.5x18.5x5.5 MM Size Crazy Lace Agate Cabochons C2344 Natural Crazy Lace Agate Oval Shape Smooth Cabochon Loose Gemstone
37.5x18.5x5.5 MM Size Crazy Lace Agate Cabochons C2344 Natural Crazy Lace Agate Oval Shape Smooth Cabochon Loose Gemstone

37.5x18.5x5.5 MM Size Crazy Lace Agate Cabochons C2344 Natural Crazy Lace Agate Oval Shape Smooth Cabochon Loose Gemstone

2 Yards Purple Boa 441 Purple Turkey Medium Weight Marabou Feather Boa 25 Gram Halloween Craft Supply, Instant Download dxf eps jpg pdf png svg Iron on Transfer and i oop Digital Stickers OOF VSCO GIRL svg sksksk. Simplicity 3809 Misses' Costumes Sewing Pattern Sizes 4 To 8 Uncut Andrea Schewe. Stork It's A Boy Machine Embroidery Appliqu\u00e9. Blue K001-1028 In Stock and Ships Today Sold by the Yard and Cut Continuous Kona Cotton by Robert Kaufman, Cricut file silhouette tractor cricut file Tractor birthday png Farm equipment Birthday boy iron on Tractor Tractor svg Printable. Striped Floral Print Cut Velvet Brocade Upholstery Fabric by the HALF yard Blue Mustard Yellow Beige Drapery Curtain Pillow Tote Purse. August Special Set of 4 Plain Foil Washi Tapes Rose Gold Silver Copper, Recollections Christmas Cards Blank Snowman to be Embellished set of 8 with Envelopes, Transparent Marigold DB 1101 Japanese Cylinder Seed Beads Retail & Wholesale Size 11-5 grams Miyuki Delica Beads, Anatomically Correct Girl Lower Half Torso Kit by Adrie Stoete. Free Shipping Worldwide 16.5 inch or 18 inch Italian Rhodium Plated over Sterling Silver 925 Fine Flat Cable CHAIN Necklace. shorts Vintage 40;s UNCUT Simplicity Misses sz 14 Bra bust 32 top and skirt pattern 2871. 1996 HEART QUILT Brown Bag Cookie Art Mold Press Valentine's Wedding Day Baking Baker Gift Soap Craft Folk Art Flower Shortbread Stoneware, Benartex Fabrics Joey the shop dog Curls Butter Fabric Cotton Quilting Apparel Sewing Craft Fabric by the yard Basic Pallet, 15.5 Full Strand Colorful Crystal Quartz Nuggets Nugget Polished Small Nugget Beads Necklace Jemelry making.