DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

High Grade Multi-colored Elegant Floral Brocade Clothing Fabric Imported Romantic Big Flower Pattern Satin Farbic for Dress Skirt Suit Coat

High Grade Multi-colored Elegant Floral Brocade Clothing Fabric Imported Romantic Big Flower Pattern Satin Farbic for Dress Skirt Suit Pants Coat ★Unit Conversion 1meter=1.09Yard 1 yard=91.4cm 1=2.54cm ★Style No. LC305 ★measurement Width: 165(cm) ★meterial polyester ★Price: The price is for. High Grade Multi-colored Elegant Floral Brocade Clothing Fabric Imported Romantic Big Flower Pattern Satin Farbic for Dress Skirt Suit Pants Coat。★Unit Conversion。1meter=1.09Yard。1 yard=91.4cm。1"=2.54cm。★Style No. LC305。★measurement 。Width: 165(cm)。★meterial。polyester。★Price:。The price is for 0.5m. 。if you buy more than 0.5m,it will be in one piece.。★ color:picture show。★Use for dress,clothing and some others。★ About the Shipping 。The listing is default standard shipping ,which we use China post , as usual , the China post will use 1-4 weeks according to different place.The delivery time is affected by many factors,sometimes it is really fast , but some times it is really very slow .。If you need the items urgent ,please contact us , we also supply express shipping , as usual , the delivery time is about 3-6 work days .。★ If you have any qustions ,we beg you contact us first before you leave a negative review and open a case ,please trust us we will solve it well .。

High Grade Multi-colored Elegant Floral Brocade Clothing Fabric Imported Romantic Big Flower Pattern Satin Farbic for Dress Skirt Suit Coat
High Grade Multi-colored Elegant Floral Brocade Clothing Fabric Imported Romantic Big Flower Pattern Satin Farbic for Dress Skirt Suit Coat
High Grade Multi-colored Elegant Floral Brocade Clothing Fabric Imported Romantic Big Flower Pattern Satin Farbic for Dress Skirt Suit Coat
High Grade Multi-colored Elegant Floral Brocade Clothing Fabric Imported Romantic Big Flower Pattern Satin Farbic for Dress Skirt Suit Coat

High Grade Multi-colored Elegant Floral Brocade Clothing Fabric Imported Romantic Big Flower Pattern Satin Farbic for Dress Skirt Suit Coat

Fur Mama Svg Dog Svg Dog Mom Svg Pet Mom Svg Dog Paw Svg Svg Designs Cut Files Cricut Cut Files Silhouette Cut Files. stick Gemstone Beads--15.5 2-3mm Natural clear quartz 12-30mm x. Eastlake Cameo Drawer Pulls Antique Cup Pull. Superhero Book Request Card Instant Download Digital File Baby Shower Book Request Card Superhero Baby Shower Baby Shower Books for Baby, Christmas Delivery by Carta Bella for Riley Blake Designs C 7337-Green 12 yard. 14cm Red tassel with pink wire, Vintage Sterling Silver Merry Christmas Circle Charm or Pendant, antiqued silver plated sold individually Swallow pendant focal 39x26mm single sided bird, 10pcs 25MM Pendant Blanks Alloy Round Bezel Pendant Settings Trays DiY Round Bezel Pendant Trays Base, Bridal Lace Off White Fabric, Mother of Pearl Smoke 4 Hole Round Raised Rim #OP 304 Ellen ANTIQUE BUTTONS 36L 78-22 Craft Clothing Jewelry Sewing B126. Stone Settings Old Stock Jewelry ComponentEmbellishmentDecoration Trim Vintage Swami Face Stamping; Die Struck Raw Brass 32x29mm 1 Pc. Geometric Charm Triangle Charm CHK167-1R TOC 6 Pcs 15x56mm Rose Gold Pendant Rose Gold Plated Charms Chevron Charm Triangle Pendant, Christmas Sublimation Design for Digital Download and Printable Winter PNG File Merry & Bright Tree Design, Jewelry Making Supplies 7mm-8mm 9 inches SP830 1 Strand Mix Stone Cube Beads Gemstone Faceted Box Shape Briolettes. 5 Hand Painted Flower PotElephants at Sunset Elephants SilhouettesFlower PotsGardens Decor Indoor PlantersGifts. It is Wine Oclock Quilt Pattern Wall Hanging 28 x 17 by Diane McGregor for Castillaja Cotton. Kitchen SVG Family Blessed Beyond Measure Sign SVG Home Decor Silhouette Cricut Cut File Country Farmhouse SVG Quote Verse Blessed.