DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

4mm Blue Zircon Celsian RARE Bicone Crystals 144 Pieces Genuine Preciosa Czech Cut Crystals Crystal Celsian Coated Blue Green Crystals

4mm Blue Zircon Celsian RARE Bicone Crystals 144 Pieces. 4mm Blue Zircon Celsian Genuine Preciosa Czech Cut Bicone Crystals - 144 Pieces (Celsian adds a golden shimmer to whatever color it is added to) These are a RARE find in the USA. Genuine Preciosa bicone crystals in a crystal celsian finish. These crystals are prized for their amazing color and cut,. 4mm Blue Zircon Celsian Genuine Preciosa Czech Cut Bicone Crystals - 144 Pieces (Celsian adds a golden shimmer to whatever color it is added to)。These are a RARE find in the USA. Genuine Preciosa bicone crystals in a crystal celsian finish. These crystals are prized for their amazing color and cut, with a fraction of the price of Austrian crystal. These metal coatings exploit the transparency, clarity and brilliance of crystal to obtain a color effect. 。Once these are gone, we will not have any more, so grab them while you can!。

4mm Blue Zircon Celsian RARE Bicone Crystals 144 Pieces Genuine Preciosa Czech Cut Crystals Crystal Celsian Coated Blue Green Crystals

4mm Blue Zircon Celsian RARE Bicone Crystals 144 Pieces Genuine Preciosa Czech Cut Crystals Crystal Celsian Coated Blue Green Crystals

Pair of Waterman Blue Pencil Boxes v285 Collectible Rare Waterman Pen Box Fountain Pen. Folk Happy Birds-Dinara Mirtalipova-1-12 Renaissance Ribbons by the yard, Satin Twisted rope 5 mm 3 ply fuschia twist cord 1 meter Wrapped Thread Cord. crochet progress keeper stitchmarkers for knitting cat stitch markers and tin snagless stitch marker storage, 20pcs little hand Charms silver tone palm charm pendants 12x10mm, Brilliant Chalcopyrite and Golden Pyrite 13.5oz.!! Gorgeous Cabinet Sized Display Specimen!!, Luck o the gnome Bench Pillow Kimberbell Pillow Patrick\u2019s Day Embroidery CD Embroidery Bench Pillow kit St, Hand Block Elephant Print Indian Cotton 5 Yard Ethnic Handmade Running Loose Kid's Craft Sewing Materiel Fabric Throw Dressmaking Quilting, 161 - 400m100g on silkcamel base Muli Hand dyed gradient colorway Beus. Preciosa Czech Fire Polished Round Faceted Glass Beads 600 Crystal Silver Shade coated 3mm Czech Glass Fire Polish Beads,loose, BL336 5x5-7x7 mm 8 1 Strand London Blue Topaz Faceted Heart Shape Beads-London Blue Topaz Heart Shape Briolette, 10 meter 4cm 1.57 wide pinkblue ruffled mesh fabric dress embroidery tapes lace trim ribbon H47S751B191201P. Bangle Bracelet with bead caps adjustable BRONZE. Natural Blue Opal Gemstone Size 9x7mm to 17x12mm Real Gemstone Natural Stone 7 Full Strand Smooth Oval Shape, Agfa PD 16 Clipper Camera with Leather Case 02531. 10 Air mail envelopes. 30 50 100Pcs Colorful Safety Pins Locking Stitch Marker Lock Pins Plastic Ring Marker for Knitting Gehaakte Locking Tool Decor Craft. 5D DIY Diamond Painting Sunrise Mosaic Cross Stitch Full Square Drill 3D Diamond Painting kit Sticker Home Decoration Gifts. 2 Hole Raw Brass Crescent Shape Charms 0.8 x 23 x 25 mm. NEW Neon Lights Round Confetti Fake Sprinkles fake food decoden resin cabochons slime supplier fake dessert kawaii crafts slime polymer clay.