DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

Round Sequin 40mm Pink Fluorescent Transparent Glossy and Matte Duo Two Sided Couture Paillettes

Round Sequin 40mm Pink Fluorescent Transparent Glossy and. Welcome to our shop! For product info see below or click more on your device. Need help, use convo or text 802-855-1813. Size cards are available at no charge. Quality Sequins. Round Sequin 40mm Couture Sequin paillettes. Size and pack specifications: 40mm is approximately 1.56 30 sequins per. Welcome to our shop! For product info see below or click more on your device. Need help, use Etsy convo or text 802-855-1813. Size cards are available at no charge.。Quality Sequins. 。Round Sequin 40mm Couture Sequin paillettes. 。Size and pack specifications: 40mm is approximately 1.56"。30 sequins per pack. 。Hole is at the top.。Glossy matte sequins are shiny on one side, soft matte on the other. Fluorescents will glow and fluoresce under a black light.。Large sequin shapes for dramatic projects. 。Produced in USA from high quality material.。The metallic and iridescent nature of many sequin finishes make exact color representation difficult on screens. 。Sequins are shown as accurately as possible.。In our FineSequins Etsy shop you can search for specific sequin shapes and colors. We carry teardrops, ovals, rounds, fishscales, navettes, squares, rectangles and dozens of other shapes in hundreds of colors and finishes.。Click on the FineSequins name at the top of this page to visit our fabulous sequin shop and see our thousands of sequins.。Also called: Lentejuela, Temin, Payet, sljokica, lluentons, cekin, flitr, paillet, lovertje, Palett, kislap sa bestido, paljetti, paillette, cequim, flitter, paillettes, vizulis, zvyneliai, kora, cekin, flitr, paljett。Great for sewers, skaters, costumers, theatrical productions, pageants, ice capades and arts.。

Round Sequin 40mm Pink Fluorescent Transparent Glossy and Matte Duo Two Sided Couture Paillettes
Round Sequin 40mm Pink Fluorescent Transparent Glossy and Matte Duo Two Sided Couture Paillettes

Round Sequin 40mm Pink Fluorescent Transparent Glossy and Matte Duo Two Sided Couture Paillettes

Black CZ Micro Pave 24x38mm Lock Clasp. Vintage Venetian Seed Beads Orange 20 bpi Apricot. Cartoon crown patch cool badge iron on patch sew on patch embroidered patch patch for jacket applique, Cotton Velveteen from Lady Dot Creates hand-dyed 10 x 18 fat eighth 100% cotton baby pink cotton candy Blossom, Black Marquise Ring 25 Oxidized Brass Black Marquise Ring 14x25x0.9mm Charms Connector D064, Cute as a Button By Kimberbell, Creative Kitchenware WorkBasket Tea cozys and more Classic Knit Patterns 5 Patterns, Grinch and Friends dark Gray Stripe Quilt Fabric By-the-HALF-yard Dr Seuss Halloween CAT in the HAT. Notre-Dame Wall Art Notre-Dame Beadwork Kit Notre-Dame de Paris Design Notre-Dame Embroidery Kit Paris Home D\u00e9cor Paris Memories, Fall Wired Ribbon Ribbon for Wreaths Fall Ribbon 10 yards Cream Plaid Pumpkins Fall Wired Ribbon Wired Ribbon. 7 mesh Please See Variations Plastic Canvas 10.5 by 13.5 Inch, Crochet Pattern Purse Shoulder Bag, CROCHET PATTERN Summer women sneakers on flip-flop soles,slippers,footwear,boots,shoes,loafers,adult sizes,girl,fillet,young,teen,outdoor, Middle Eastern Yemeni Ethnic Natural Eyes Cabochons Agate Stone I. Handmade Earthy Organic Lampwork Glass Beads by Beadfairy Lampwork 6 Organic Turquoise Bellflower Headpins Glass Head Pins. Candy Mold Cupcake Mold Oreos Mold Owls in Love Mold Soap Embeds Mold Wedding Cake Decorations Chocolate Coin 4 Cavity Chocolate Mold. 6mm Frosted Matte African Turquoise Natural Gemstone Bead Strand. Wishbone Link Charm,Set of 3,Sideway Wishbone Wishbone Connector Lucky Pendant Good Luck Charm Wishbone Jewelry Wishbone Pendant 145LC, An Introduction to Traditional Wool & Flax Crafts Carding Tradition Fiber Craft Book Spinning Swedish Book Dyeing Vintage Book.