DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

Handmade Reversible Table Runner Quilted Fruit Design 48 Long Apple Cherry Strawberry

Handmade Reversible Table Runner Quilted Fruit Design 48. For sale is a handmade reversible quilted table runner in a fruit design. One side has darker fall/winter colors and the other side is brighter. The red and white candy stripe bias tape edge gives it all a pop of color. Measures 48 long by 14 wide. Padded quilting protects and decorates your. For sale is a handmade reversible quilted table runner in a fruit design. One side has darker fall/winter colors and the other side is brighter. The red and white candy stripe bias tape edge gives it all a pop of color. 。 。Measures 48" long by 14" wide. Padded quilting protects and decorates your table at the same time. This is a brand new, beautiful table runner made in The Beaded Egg workshop. Ships rolled in a box with tissue to avoid wrinkling.。

Handmade Reversible Table Runner Quilted Fruit Design 48 Long Apple Cherry Strawberry
Handmade Reversible Table Runner Quilted Fruit Design 48 Long Apple Cherry Strawberry

Handmade Reversible Table Runner Quilted Fruit Design 48 Long Apple Cherry Strawberry

Tempered GLASS Cutting Board Coffee 132, Farm Metal Name Sign Custom Farmhouse Sign Farm Metal Sign Personalized Farm House Wall D\u00e9cor Farm Metal Sign Outdoor, Lot of 4 different Spatulas handcrafted in Albania Olive Wood Utensils Handmade. Bowl 1,5 L OCEAN RED, Schlumbergera 5 Double Segments Christmas Cactus Easy to Grow THOR ALICE. spellwork,wicca,witchcraft,spells,magic,kit,chime,dressed,lavender,hops Good Sleep Candle 3-Pack Flower Anti-Nightmare Restful Slumber, Cats in the Library Placemat Set of 4, Modern bathroom rugs outdoor Carpet water proof Shower Room Rugs Mats Chenille Bathroom Floor Mat Toilet Door Mat. Tree Bark Air Plant Display Natural Terrarium Supplies Vivarium Succulent Planter For Moss Micro Landscaping Rustic Wedding Farmhouse Decor, Maurisa Custom Printed Floral Tablecloth Floral Tablecloths Made to order! Flower Print Tablecloth, Horsehair Raku Decorative Bowl. Rustic Engagement D\u00e9cor Wooden Wedding Welcome Sign Custom Wedding Hashtag. Set of 7 Vintage Liberty Blue Staffordshire Old North Church Cup Saucers Historic Colonial Scenes England, Hans porcelain sheep with wool coat porcelain ornament gift for knitting lovers, Vintage Nylex kitchen Canister Rice grey & yellow, Vintage ChalkboardHanging Message BoardRare 60s Vintage Tiger ChalkboardKids RoomKitchen Wall Decor. Shower Mat Lightning cat meme bath mat Non slip bath mat Bathroom mat Memory foam bath mat.