DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

Sage Gathered Straight-Hem Rod Pocket Window Treatment in Plum Square Embroidered Faux Silk Fabric Curtain Valance Ready to Ship

Curtain Valance Ready to Ship Gathered Straight-Hem Rod. Ready to Ship! This is a Gathered Straight-Hem Rod Pocket Valance in a beautiful check fabric in plum, sage, faux silk, embroidery. It is fully lined in ivory lining. It hangs 14.5 long & is 50 wide when flat but displayed here on a 38 wide rod. The rod pocket is 2 flat to fit a standard valance rod. Ready to Ship! This is a Gathered Straight-Hem Rod Pocket Valance in a beautiful check fabric in plum, sage, faux silk, embroidery. It is fully lined in ivory lining. It hangs 14.5" long & is 50" wide when flat but displayed here on a 38" wide rod. The rod pocket is 2" flat to fit a standard valance rod or be used with your clip rings. Dry clean only. 。Other fabrics, styles & sizes are available via a custom order. Made in the USA, in my workshop, by me. You can view other styles in my portfolio at www.browneyedgirlcustomcurtains.com. 。"Ready to Ship" items will ship within 1-2 business days. "Made to Order" items will ship within 2-4 weeks depending upon fabric availability. If you need your order by a certain date, contact me & we'll see if it's possible. Custom orders are a final sale. Other orders may be returned, in original condition, for a refund of the price of the item only (not shipping). Pattern placement not guaranteed without a request. Please let me know if you have questions about what rod to purchase or how to install. Thank you.。

Sage Gathered Straight-Hem Rod Pocket Window Treatment in Plum Square Embroidered Faux Silk Fabric Curtain Valance Ready to Ship
Sage Gathered Straight-Hem Rod Pocket Window Treatment in Plum Square Embroidered Faux Silk Fabric Curtain Valance Ready to Ship
Sage Gathered Straight-Hem Rod Pocket Window Treatment in Plum Square Embroidered Faux Silk Fabric Curtain Valance Ready to Ship
Sage Gathered Straight-Hem Rod Pocket Window Treatment in Plum Square Embroidered Faux Silk Fabric Curtain Valance Ready to Ship

Sage Gathered Straight-Hem Rod Pocket Window Treatment in Plum Square Embroidered Faux Silk Fabric Curtain Valance Ready to Ship

Personalized pillow Lumbar Pillow Family collage personalized gift custom throw pillow throw pillow best throw pillow long lumbar pillow. Personalized Gift Penguin Whisky Glasses Free Personalization. hand painted bottles with intricate design sunny yellow and sky blue simple syrup liquor dispenser bottles soap Olive oil and vinegar, Both Sides-Made To Order ON SALE 50% Off-Schumacher Lulu DK Embroidered Dots-Skittles in PunchCoral Pillows. MA230 Girls Name Wall Decal Boho Nursery Decor Name Decal Feather Stickers Nursery Wall Decor Personalized Name Decal Tribal Boho Decal, Wedding Forks wedding gift vintage wedding forks wedding decor wedding shower gift custom wedding gift wedding table weddings. Cotton double baby gauze blanket pure rabbit swaddle cozy blanket big size, table cloth coffee table hand forged table table plant table idea tables table for games garden table Table display kitchen table. gold and grey sparkle and shine with gold edges Beautiful resin coaster set of 4 drinks candles gift idea homeware lilac jewellery. Personalized Lounge Throw Pillow Cases PURPLE SOFA CUSHIONS One Pair Custom Cushion Covers Cosmos Pillow Covers Pillow Covers Mandala. removable handle Company Silver Plate Lidded Oval 2-in-1 Entree Serving Dish Tureen circa 1930s oval pressed glass liner Meriden B. Book Lover Candle -Literary Candle Leigh Bardugo Grisha Inspired Bookish Candle Alina Starkov Hand-poured Soy Vegan Candle, Vintage Chalkboard,Blackboard,Toy Chalkboard,Child's Chalkboard,Slateboard,Chalkboard Wooden Frame,Large Chalkboard,Double-Sided,Homeschool, Custom Printed Removable Self Adhesive Wallpaper Roll by Spoonflower Gilt Wallpaper Napoleonic Bees ~ Faux Gilt By Peacoquettedesigns. Resin Art Ring Plate Ring Dish Jewelry Storage Mermaid Art Mermaid Tail Ring Holder Free Shipping, Vintage Mouli Julienne rotary slicer in original box, Diamond oil shelf, Easter Wreath Spring Wreath Easter Egg Deco Mesh Wreath Front Door Wreath|Ready to Ship. SALE Beautiful Royal Albert Fine Bone China England White set of 9.