DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

Italy Vegetable Plates Set of 4 Inventory Box 37

Italy Vegetable Plates Set of 4 Inventory Box 37. Set of 4 Italy made handpainted plates featuring vegetables. Very nice set. Each plate has a tab for gripping. Perfect size for hor doeuvres, appetizers, snacks etc. Plates measure 9 inches. Inventory Box 43vv. Set of 4 Italy made handpainted plates featuring vegetables. Very nice set. Each plate has a tab for gripping. Perfect size for hor d'oeuvres, appetizers, snacks etc. 。Plates measure 9 inches.。Inventory Box 43vv。

Italy Vegetable Plates Set of 4 Inventory Box 37
Italy Vegetable Plates Set of 4 Inventory Box 37
Italy Vegetable Plates Set of 4 Inventory Box 37
Italy Vegetable Plates Set of 4 Inventory Box 37
Italy Vegetable Plates Set of 4 Inventory Box 37
Italy Vegetable Plates Set of 4 Inventory Box 37

Italy Vegetable Plates Set of 4 Inventory Box 37

John Deere Birthday Inspired Emblem Centerpiece, Translucent Black Hematite Tipped Auralite 23 Crystal with Large Record Keeper 1.2 Billion Year Old Amethyst Crystal, Hand Painted Sunflower Egg. I Am 64 65th Birthday Gift for Men and Women Turning 65 1 Middle Finger Etched Sayings 10 oz Rocks Glass or Old Fashioned Glass. Set of A J Wilkinson Celtic Rose Salt and Pepper Collectors Made in England, Vintage XL Sun Bonnet Sue Quilt Handmade Feed sack Bonnet girl QUILT vintage linens bedding hand stitched quilt turquoise purple white throw, Neroli Blossom 8 oz Soy Candle. Little Man Circle Wall Sign 11D inches Cut Out Hangable Art for Nursery Decor Bedroom Kids Room Teen Room Laser Cut Wood Sign Boys Wooden. Perfect Valentine\u2019s Day Gift Valentine\u2019s Day Rose Gold Hearts on Pink Glitter Starbucks Cup, Fluid Art Ornament, Disney New Starbucks Summer tumbler Starbucks Disney Teacher. Wood Ladder Display Mini Leaning Ladder Interchangeable Ladder Display Easter Leaning Ladder DIY Kits Ladder Display, Landrover Defender 90 Car Etched Slate Coaster Landrover Car Lovers Gift Natural Slate FOR ANY OCCASION friends,family members,birthdays. Disneyland Sign Mickey Mouse Sign Disney Welcome Sign Disney Sign Disney Castle Sign Disney Home Decor Disney Home Wood Sign.