DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

Handmade Fused Glass Piano Musical Plate

Handmade Fused Glass Piano Musical Plate. This piano plate if perfect for piano lovers. Our handcrafted glass plates were made by fusing glass, a process in which cut pieces of glass are arranged and fired in the kiln for 12 hours and become fused together as one solid piece. Size: about 4.5 x 10.5 Due to the artistic nature of our work,. This piano plate if perfect for piano lovers. 。Our handcrafted glass plates were made by fusing glass, a process in which cut pieces of glass are arranged and fired in the kiln for 12 hours and become fused together as one solid piece. 。Size: about 4.5'' x 10.5''。Due to the artistic nature of our work, you can expect slight variations in the size and shape of each individual piece, making it unique from any other. We are happy to send pictures of your completed piece, pending your approval before we ship it out at your request!。To see more of our work, browse online at www.bayshoregiftsinglass.com。

Handmade Fused Glass Piano Musical Plate
Handmade Fused Glass Piano Musical Plate

Handmade Fused Glass Piano Musical Plate

ballycotton lighthouse. Sterling Silver Overlay Vintage Depression Glass Cookie Plate Beautiful Green Dessert Platter. Four Napkins. PUMPKIN NAPKINS.Dinner Napkins.Halloween Napkins.Thanksgiving Napkins.Autumn Napkins.Table Linens.Serviettes. Beautiful quilt for a beautiful Babyboy. African Inspired Coasters Set African Art home decor Handmade African Gift African Coasters Adire Decor, 1'63 Ft,Home living Rug Floor Rugs,Area Rug,Office Rug,Home livingg,Floor Rugs,Rugs,Oushak Carpet, Home Vintage Oushak Rug,Turkish Rug, Rough Path. Fork and Spoon Marked S M and 60 Silver Plated 'Metaille Blanc' Fork and Spoon Marked Good Condition Antique Design. Handled Bowl or Dish Lemon Bowl Made in Japan Topline Imports Japan Lemon Motif, Mama Llama Epoxy Tumbler 20oz Personalized 30oz No Time for Drama. Butterflies are free. Gustavsberg Emma Saucer Stig Lindberg Plate Sweden Green Flower Decor Scandinavian Tableware, EAPG Pedestal Bowl with Saw Tooth Edges, The Old Mill Oval 9 x 7 Serving Bowl Johnson Bros England. Plate 5 12 China Victorian Courting Couple Reticulated Deco, vintage plate ivory lamberton sterling china made in usa, Wood and Blue Gray Tile Accessories Gifts Tile Valet Catch All Tray, Group of Reindeer Plastic Reindeer with Glitter Antlers and Gold Bell around neck Vintage Christmas Kitschy Reindeer, Baby Travel Pillow Head Support Pillow Neck Pillow Car Seat Head Support Minky Pillow Cloudy Rose Pink Grey Pillow Butterfly Pillow, Vintage Hansen Chrome Staple Gun Coil Spring Loaded Circa Mid-Century Stapler.