DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

Vtg PARAGON Bone China D'AMOUR Green Band Ribbed 5 Pieces Place Setting

Vtg PARAGON Bone China D'AMOUR Green Band. BEAUTIFUL VINTAGE PARAGON FINE BONE CHINA PLACE SETTING OF 5 PIECES MODEL IS CALLED DAMOUR DESIGNED ON A SCALLOPED WHITE BACKGROUND WITH A GREEN BAND AND GOLD LEAVES ON BORDERS RIBBED FINISH ON BORDERS AND GOLD RIMS ALL AROUND SETTING INCLUDES: 1 DINNER PLATE THAT MEASURES 10 1/2 IN DIAMETER 1. BEAUTIFUL VINTAGE PARAGON FINE BONE CHINA PLACE SETTING OF 5 PIECES。MODEL IS CALLED "D'AMOUR" DESIGNED ON A SCALLOPED WHITE BACKGROUND WITH A GREEN BAND AND GOLD LEAVES ON BORDERS。RIBBED FINISH ON BORDERS AND GOLD RIMS ALL AROUND。SETTING INCLUDES:。1 DINNER PLATE THAT MEASURES 10 1/2" IN DIAMETER。1 SALAD PLATE THAT MEASURES 7 3/4" IN DIAMETER。1 BREAD & BUTTER PLATE THAT MEASURES 6" IN DIAMETER。1 FOOTED TEACUP THAT STANDS AT 2 3/4" HIGH AND HAS AN OPENING OF 3 1/2" IN DIAMETER。1 SAUCER THAT MEASURES 5 1/2" IN DIAMETER。BEAUTIFUL PLACE SETTING IN PERFECT CONDITION WITH NO CHIPS, NO CRACKS AND NO CRAZING。BACKSTAMPED: BY APPOINTMENT TO HER MAJESTY THE QUEEN - CHINA POTTERS - PARAGON - FINE BONE CHINA - ENGLAND - D'AMOUR。PLEASE NOTE THAT YOU ARE BIDDING ON 1 PLACE SETTING OF 5 PIECES - I HAVE 5 SETTINGS IN THE SAME PERFECT CONDITION AVAILABLE。BE SURE TO SEE MY OTHER LISTINGS FOR MORE MATCHING PIECES OR OTHER ITEMS. ALWAYS HAPPY TO COMBINE ITEMS!。

Vtg PARAGON Bone China D/'AMOUR Green Band Ribbed 5 Pieces Place Setting
Vtg PARAGON Bone China D/'AMOUR Green Band Ribbed 5 Pieces Place Setting
Vtg PARAGON Bone China D/'AMOUR Green Band Ribbed 5 Pieces Place Setting

Vtg PARAGON Bone China D'AMOUR Green Band Ribbed 5 Pieces Place Setting

UP inspired Home is where your Heart is Wooden sign, Welcome Mat Anime Doormat Yuusuke Coir Doormat Anime Inspired Anime Inspo Doormat Anime D\u00e9cor Holiday Gift. St Patrick's Pot O Gold Embroidered towels Pot O Gold Towels Set of 2, Christmas Table Runner Lines Of Holiday Snowflakes by sunshineandspoons Snowflakes Winter Red Cotton Sateen Table Runner by Spoonflower, 100% Wool and Handmade Room Felt Carpet Fair Trade Room Felt Ball Carpet FREE SHIPPING 40cm Wool Felt Ball Rug Felt Round Rugs. Wood Decorative Molding Not Perfect Vintage Item, 2021 Papa Est Etched Sayings Cute and Fun Reveal Gift for Grandparents Bold 10 oz Rocks Glass or Old Fashioned Glass. CougarMountain LionCatamount Art Pillow Throw Pillow Decorative Pillow, Chicken Gift Glass Chopping Board Chicken Worktop Saver Rectangular Chicken Decor Multi Chicken, 6.9 oz Sun Mate Retro Sprinkler 4.25 Inches.