DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

Shabby Chic Gold Bell Lights

Shabby Chic Gold Bell Lights. A lovely set of 8 shabby chic gold lights. Cable length 150cm. Requires 2 x AA batteries,not include. Great for Christmas - or any time of the year! Please read packaging for operation and safety. A lovely set of 8 shabby chic gold lights. Cable length 150cm. Requires 2 x AA batteries,not include. Great for Christmas - or any time of the year! 。Please read packaging for operation and safety!! 。 。

Shabby Chic Gold Bell Lights
Shabby Chic Gold Bell Lights
Shabby Chic Gold Bell Lights

Shabby Chic Gold Bell Lights

Eloquence by Lunt Sterling Silver Individual Fish Fork Custom Made HH WS 7 12, Bow Wow Buddies Coat Rack in Espresso Brown Wood Birthday Gift .Personalized Rack Puppy Bathroom Towel Hooks, Farmhouse Decor Multiple Sizes Available Christmas Car Throw Pillow Farmhouse Throw Pillow. Mickey Inspired Straw Topper, Large Swaddle Blanket Blue Tie Dye Flannel Receiving Blanket. Baby Girl or Boy Double Minky Blanket Buffalo Check Buffalo Plaid Minky Blanket Gray and White Personalized Minky Baby Blanket or Lovey. 1 Vinyl Decal Small Monogram House Numbers Mailbox Decals Address Sign Front Door Decor New Home Gift Mail 4x10. Graduation Centerpiece Sticks Customized Graduation Centerpiece Sticks, Pendant Hook Ceiling Ring Plant Hanger Pendant Light Hook Swag Hook Swag Pendant Hook Swag Holder Ceiling Hook Basket Hook,Lamp Hook. Natural Rabbit Fur No 180307-F One Olive Green Rabbit Hide, cloissone pill box cloisonne black blue and dark red bird box Vintage cloisonne box cloisonne trinket box Chinese cloisonne box, Personalized Bottle Opener With Magnet Leather Engraved Beer Bottle Cap Lifter Custom Groomsmen Gift, PANDA Bear Machine Quilted Christmas TREE SKIRT 33 Vintage 1980s Panda Bear Family Decorating And Rockin' Around the Christmas Tree 335, Chili ot xiem new package seed, Jacquard Loom Woven Photo Blanket, Custom cutting board Personalized Cutting Board Wedding Gift for couple Housewarming Gift idea Wedding present Custom chopping board, Tea Cozy Coffee Sleeve Halloween Cup Cozy Fall Cup Cozy Burlap Pumpkin Cup Cozy Coffee Cozy Cup Cozy Pumpkin Cup Cozy, Simple Modern Farmhouse Christmas Wire Wreath Brass Wire Farmhouse Decor Farmhouse Wire Wreath Checkered Wire Wreath Gold Brass Xmas.