DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

BirthdayGirls PartyCenterpiecesParty DecorationsEquestrian Pony

Birthday/Girls Party/Centerpieces/Party Decorations/Equestrian. PLEASE MESSAGE ME FIRST BEFORE ORDERING! My little Pony These ponies are decorated and can be beautiful pieces added to any Birthday Party Table.. All ponies can be made up to 2ft custom ordered can be made.. Any name can be decorated with any pony.. ok NUMBERS ARE NOT MADE SEPARATELY ! THEY ARE. PLEASE MESSAGE ME FIRST BEFORE ORDERING! 。My little Pony。These ponies are decorated and can be beautiful pieces added to any Birthday Party 。Table.. 。All ponies can be made up to 2ft custom ordered can be made.. 。Any name can be decorated with any pony.. 。ok。NUMBERS ARE NOT MADE SEPARATELY ! THEY ARE PUT ON THE DOLL OR BANNER.. 。 。Banners,favor tags , candy wrappers etc. can be made to order .。Convo me for packages .. A deposit if $25.00 to start any package and will be deducted from your total when product and final payment made before shipping .. 。$13.75 is for one single Centerpiece 12in double sided with a base。No refund for deposits on orders canceled.. 。 。

BirthdayGirls PartyCenterpiecesParty DecorationsEquestrian Pony
BirthdayGirls PartyCenterpiecesParty DecorationsEquestrian Pony
BirthdayGirls PartyCenterpiecesParty DecorationsEquestrian Pony

BirthdayGirls PartyCenterpiecesParty DecorationsEquestrian Pony

Thin Bordered Saudi Arabia Flag Pendant Oval Trinket Jewelry Box. Byron Bay Divided Plate Set. Antique Denby Bourne Deepest Brown Shiny Glazed Coffee Pot Heavy cozy cottage thirteen hole strainer retro farmhouse 1-12 Pint. 3D Sunshine Bridge SS0189 Pattern Tile Marble Stair Risers Decoration Photo Self-adhesive Mural Vinyl Decal Wallpaper Murals Wallpaper Mural, Set of 7 Christmas Toy Silhouette Ornaments with Antiqued Paper and Red Ribbon. diving into a metal Farmer's Market bucket searching for carrots Bunny Butt and ears Carrots of all kind Lots and lots of wildflowers. Mookaite JasperObelisk Mookaite Jasper Mookaite Point Mookaite Jasper Mookaite Tower. Handcarved Hear See Speak No Evil Statue Sculpture Wooden. geeky gift Lord of the Rings nerdy candle nerdy gift Rivendell scented soy candle book candle, Cross Heartbeat Custamizable Skinny Tumbler. Rainbow standing cactus #3. Skunk Baby Boy Play Room Wall Art. Bear Poster Bear Lovers Set of 4 Animals Lovers Decor Fox and Deer Artwork Baby Girl Room Decor, Solid Cast Iron B-45 Shelf Bracket Plant Hanger Combination 9 38 Free Shipping Classic Garden Shelf Brace, Pandemic Mothers Day Gift Funny Mothers Day Coaster Funny Chris Whitty Cork Coasters Mother's Day From Son Coaster Set, kitchen and dining home flour sack towel gift for her dish towel Tea towels kitchen d\u00e9cor housewarming gift home collection under 20, Grosvenor Ye Old English Tea Cup Set Ye Old English Pretty Pink w Black Accents Stunning Elegant Style Antique Jackson & Gosling, Vintage Amber Depression Glass Footed Cake Stand by Bagley. Halloween Starbucks cup.