DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

FREE SHIPPING Mermaid Tooth Fairy Pillow

FREE SHIPPING Mermaid Tooth Fairy Pillow. Mermaid fabric option for your very own tooth fairy pillow! Every little one will love having there very own tooth fairy pillow! Think of how excited they will be when they put there tooth in the tooth fairy pocket (the tooth is the pocket also has a small plastic bag to put the tooth in so you. Mermaid fabric option for your very own tooth fairy pillow! Every little one will love having there very own tooth fairy pillow!。Think of how excited they will be when they put there tooth in the tooth fairy pocket (the tooth is the pocket also has a small plastic bag to put the tooth in so you don't lose it in the tooth pocket) 。The pillows are all hand made and the approximate size is 5 1/2"x8" the perfect size to hang on the door or the bedpost.。I have lots of other pillows coming soon please check out my shop! 。All orders are shipped first class parcel so it takes an average of 2-3 days 。

FREE SHIPPING Mermaid  Tooth Fairy Pillow

FREE SHIPPING Mermaid Tooth Fairy Pillow

Brown Circle Coaster Set. Halloween vampire tealight candleholder Wooden Dracula home decor Spooky Halloween bat Decorations Scary silhouette on the wall. Pillows Turkish Kilim,Kilim Rug Kilim Rug 473- Turkish Anatolian Kilim Pillow 60x60 Cm Kilims 24x24 inch Kilim Pillow Rugs Pillow, UNMOUNTED BEETLES A1 quality dried insects Supplies for taxidermy artworks : Set of 5 beetles anomala grandis 20 25 mm, Mini Quilt Coffe Coaster Embroidery Mug Rug Embroidery Coffee Mat Coaster Coffee rug -Mug Rug, Meeting Conference Room VACANT OCCUPIED Slider Door Nameplate Silver Stainless Steel 304 Quality Metal Sign for Office Nameplate. Philodendron imbe variegata healthy big plant in 6 inch pot, Yellow hand blown glass ornament or sun catcher. motivational quote kids decor wooden quote Sport quote sports decor, Beige Lap Size Fuzzie. Loved One In Memory of Memorial Wind Chime memorial gift photo wind chimes religious wind chime Gift After Loss Wind Chime in memory. Lawyer Retirement Wine Glass Gift Funny Sayings,Doctor Teacher custom-made gift Dentist,Any Profession Personalized Wine for PD or FD.