DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

Dog Fart Dog Candle Vanilla Candle Funny Candle Joke Gift Gift for Dog Lovers Fun Gift for Men Scented Candle Gift for Dad DNFPP

Scented Candle Funny Candle Gift for Dog Lovers Dog Candle. Handmade Item Made To Order These are a hand made item that takes 1-3 days to create. Introducing our fun and fabulous new Personalised Candle Collection. This fun personalised wax candle with the words Light when YOUR DOG or CATS NAME farts and a cute paw print design. This scented candle is the. Handmade Item。Made To Order。These are a hand made item that takes 1-3 days to create. 。Introducing our fun and fabulous new Personalised Candle Collection. 。This fun personalised wax candle with the words "Light when YOUR DOG or CAT'S NAME farts" and a cute paw print design.。This scented candle is the perfect gift for dog and cat lovers everywhere. A great gift for your dad on Father's day as well as a hilarious gift for Birthday's and Anniversary's .。Our fun candles have a yummy vanilla and waffles scent. 。Our scented candles arrive beautifully wrapped in tissue paper.。Scent: This lovely candle smells of vanilla and waffles 。Burn time approx. 25 hours.。Height 7.5 cm。Width 6.5 cm。Please Note: Only one name per candle。

Dog Fart Dog Candle Vanilla Candle Funny Candle Joke Gift Gift for Dog Lovers Fun Gift for Men Scented Candle Gift for Dad DNFPP

Dog Fart Dog Candle Vanilla Candle Funny Candle Joke Gift Gift for Dog Lovers Fun Gift for Men Scented Candle Gift for Dad DNFPP

Cute Pillow Wedding Custom Pillow PI41 Housewarming Home Gift Pillow Cover Gift for Her Anniversary Gift Home Gift for Couple, Reclaimed Wood Nightstand Bedside Table, Small French Gold Rim Bowl. Beach Towel Turkish Towel Bath Towel,Blanket Throw Bridesmaid Gifts,Bulk Gifts,Cotton Towel Personalized Gifts,Bachelorette Party Favors, Ceramic Salt & Pepper Shakers Tulip Divas Salt Pepper Shakers Made in Japan Retro Kitchenware, Raccoon Nightlight Woodland Theme Nightlight Woodland Theme Nursery Nursery Lighting Nightlight For Kids Room Nursery Nightlight, Miami University Handmade server waitress waist apron with three pockets 5100. clip-on option stained glass look Unique Lampshade: 4 Seasons floral hand painted on fabric Iris daffodil poinsettia maple, Barnwood candle holders, tiles vinyl decal for wall Toucan furniture cars windows, Adorable Silver Plated Basket, Forest Themed Dish #3. pillows watercolor flowers floral decor spring redecorate pink and blue Very Cherry Blossom Throw Pillow.