DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

pink candle flower candle yoga candle Durga intention candle candle with flowers ritual candle spiritual candle Meditation Candle

Meditation Candle Durga flower candle candle with flowers. One 8 oz Vetiver and Lavender scented organic soy wax candle in a black sturdy tin container with lid. Jar dimensions: Dismeter 3.14”(8cm) x Height 2.1”(5.2cm). Goddess Durga inspired pink coloured candle made with specific colours / ingredients She’s pleased by. Decorated with dried flowers and. One 8 oz Vetiver and Lavender scented organic soy wax candle in a black sturdy tin container with lid. Jar dimensions: Dismeter 3.14”(8cm) x Height 2.1”(5.2cm). 。Goddess Durga inspired pink coloured candle made with specific colours / ingredients She’s pleased by. Decorated with dried flowers and glitter. 。Durga is a Goddess of strength and justice who brings peace, calm, compassion and order to the chaos in all situations. She looks completely serene and composed dressed in a red silk saree, carrying various weapons and tools in her eight to eighteen arms and sitting on a tiger. Durga appears in many of her manifestations. She takes various divine forms to engage in each battle and face whatever situation appears.。Ma Durga is the embodiment of compassion, wisdom, glory and power. She blesses the devotees with prosperity and courage. Durga is identified as the principal Hindu goddess of war, strength and protection. The legend centres around combating evils and demonic forces that threaten peace, prosperity, and Dharma the power of good over evil.。All candles are handmade/hand poured with love and intention. 。8 oz Gift box includes :。1 Pink gift box with black&gold stuffing 。1 Candle 8 oz。1 Postcard。1 Lotus charm。1 Bookmark。

pink candle flower candle yoga candle Durga intention candle candle with flowers ritual candle spiritual candle Meditation Candle
pink candle flower candle yoga candle Durga intention candle candle with flowers ritual candle spiritual candle Meditation Candle
pink candle flower candle yoga candle Durga intention candle candle with flowers ritual candle spiritual candle Meditation Candle
pink candle flower candle yoga candle Durga intention candle candle with flowers ritual candle spiritual candle Meditation Candle

pink candle flower candle yoga candle Durga intention candle candle with flowers ritual candle spiritual candle Meditation Candle

Scary Fall Spooky Wreath Best Halloween Wreath for Front Door Orange Purple Green Wreath Decor Frankenstein Wreath Creepy Halloween, Black & White Classic Wall Clock, Jewelry Box or Trinket Box Teacher Gift Mothers Day Female Gift 3 drawers Custom Order Birthday Gift, Duke of York by Whiting Sterling Silver Berry Spoon Wide 9 12. Black demon-art doll-strange doll-fabric doll-tetric-macabre-hand painted doll-eyes-curiosities-rare doll, GreenGray Decanter, No Cover Hall China Crocus Pattern Ceramic Pedestal Bowl Tureen. Women Beach Custom Printed Removable Self Adhesive Wallpaper Roll by Spoonflower Soul Surfers Dark Blue By Tasiania Surfing Wallpaper. Easter Charger Plate. designer fabric floral 100% premium cotton Fitted Crib Sheet for Baby Girl Nursery, We Do First Christmas Gift Engagement Gift Our 1st Christmas Wedding Gift Custom Christmas Ornament with Year, ONE Amazonite Heart Anahata Chakra Stone Heart Chakra Healing Gemstone Natural Polished Amazonite Healing Pocket Stone. Butterfly wall hanging Real taxidermy framed black and white butterfly BHIL.