DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

Paper Piercing Thread Brown Coats and Clark

Paper Piercing Thread Brown Coats and Clark. This is a spool of paper piercing thread. The color is a medium brown. There are 225 yards (205 m) of thread on the spool. Made of 100% polyester this paper piecing thread is very fine and offers durability to your quilting projects. It prevents bulking on the seams and allows paper to be cut easily. This is a spool of paper piercing thread. The color is a medium brown.。There are 225 yards (205 m) of thread on the spool.。Made of 100% polyester this paper piecing thread is very fine and offers durability to your quilting projects. 。It prevents bulking on the seams and allows paper to be cut easily without distortion.。Thanks for shopping in my store!。Would you like to go back to my store?。If you have any questions please convo me.。I recently opened a new shop with my finished cross stitched items.。you can find them all here:。Do you have a dog, cat or maybe a bunny? Check out my other shop DogAndCatWorld where all my Handmade Pet Items are, including pet bandanas, pet costumes and more.。Another one of my shops is Kmsoriginal at:。In this shop you will find many different handmade items such as:。Wine bottle clothes, Men's shirts, Baby & Children Items, Chef Aprons, Pillow Covers, 。Stuffed Animals and more。My friend Lu's store, etonstreet has cool handmade, one of a kind sculptures! Check them out!。Do you need some macramé plant hangers or hanger extensions to hang your plants inside or out. Check out my sister's new shop to see her cool macramé hangers:。

Paper Piercing Thread Brown Coats and Clark

Paper Piercing Thread Brown Coats and Clark

Picture Frame Cloisonne' Floral Brass China Enamel Decor Frame. Opaque Dark Slate Blue 3mm Fire Polished Faceted Rounds 50 Czech Republic Glass Beads. Babies applique. Snail applique Snail design Snail applique Snail Snail embroidery. embroidery designs wine machine embroidery wine glass machine embroidery in the hoop coaster machine embroidery coaster embroidery download. Lucky Ladybugs Quilt Pattern. Meme #memelife Love Grandmother Design Mother's Day Shirt Sublimation Digital Design Download Graphic PNG Clipart Nana Grandma Grammy Mimi, NATURES JOURNEY *Appliqu\u00e9 & Hand-Embroidery Pattern* By Hatched and Patched #404. ReCorked Texture Fabric Bahama Windham 50992M-8 by the Half Yard. Kawaii Bird pen Marker Pen sign pen Cute Pen gel pens Black Gel pens Kawaii Stationary Set of 3 Planner Cartoon pen gel ink pen, 5cm Width Adjustable 85-135cm Long Purse Strap Belt With Leather Embroidery Nylon Webbing Shoulder Handbag Handle Chain Crossbody Bag Strap. 5d diy full square diamond painting peacocks daimond embroidery picture birds diamamt mosaic stickers phoenix wall decal animals poster gift. BULK 20 Hockey Mom Silver Tone Charms SC5167. Glass Flower Dresser Knobs Crystal Drawer Knobs Pulls Handles Sparkle Clear Ancient Bronze White Gold Furniture Hardware Cabinet Knobs.