DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

SOLD 0.90 Cts Natural Salt Pepper Diamond Fancy Shape Multi Shape 3 Pieces

SOLD 0.90 Cts Natural Salt Pepper Diamond Fancy Shape Multi. Natural Black Salt Pepper Diamond Fancy shape Multi Shape Diamond : Natural Diamond Shape : Fancy shape Color : Black Salt pepper color Weight : 0.90 carats(total Weight) Size : 4X5 mm, 5 mm ,3.6X5 mm Pieces : 3 pieces. Natural Black Salt Pepper Diamond Fancy shape Multi Shape。Diamond : Natural Diamond 。 Shape : Fancy shape 。Color : Black Salt pepper color。Weight : 0.90 carats(total Weight)。Size : 4X5 mm, 5 mm ,3.6X5 mm。

SOLD 0.90 Cts Natural Salt Pepper Diamond Fancy Shape Multi Shape 3 Pieces
SOLD 0.90 Cts Natural Salt Pepper Diamond Fancy Shape Multi Shape 3 Pieces
SOLD 0.90 Cts Natural Salt Pepper Diamond Fancy Shape Multi Shape 3 Pieces
SOLD 0.90 Cts Natural Salt Pepper Diamond Fancy Shape Multi Shape 3 Pieces
SOLD 0.90 Cts Natural Salt Pepper Diamond Fancy Shape Multi Shape 3 Pieces

SOLD 0.90 Cts Natural Salt Pepper Diamond Fancy Shape Multi Shape 3 Pieces

Iridium Fine Nib Converter Ink Gift Pen Case Set Penbbs 480 Acrylic Fountain Pen. Train Birthday Decor Coloring Page Table Runner First Birthday Decorations Wedding Kids Table Children's Party Games Activities. 18x13 mm blank Silver Ring Blank Bezel Settings Cabochon Base Mountings Adjustable Ring Antique Silver Plated Brass G5289, Desert Wilderness Figo Fabrics 90101-71 White brown green Southwest Desert fabric Modern quilting cactus print fabric MD quilt. Red Lace Trim,1'' Wide Red Lace Trim,Red Lace Fabric,Lace Trim By The Yard,Red Lace Trim Lot,Red Cotton Lace Trim, luminous blue colour cabochon iridescent Blue Labradorite cabochon, FREE SHIPPING within the USA Vintage Sterling Supplies 925 Silver Craft Charm Cupid Shooting Bow and Arrow Flat, Eagle Silhouette Cross Stitch Pattern American Indian Digital Instant Download PDF Needlepoint Home D\u00e9cor Embroidery Chart DMC X-stitch. Miyuki 110 Delica Beads Lavender Inside : Violet Outside 5g DB-2388 Fancy Lined Aqua Pink, Vintage christmas craft book on tinfoil decorations, 5 yards Cream Boho Large Pom Pom trim boho pom pom cream pom pom trim bohemian pom pom wholesale trim boho trim cream pom pom fringe. 4 color 254 Dark Plum Brass and 9 color 864 Cranberry Nickel BULK 13 YKK #5 Separating 18 Zippers, Fantastic Green Lace Agate Gemstone 2 Piece Lot Loose Cabochon For Jewelry Making Green Lace Polished Stone, Fat EIghth Bundle by Edyta Sitar of Laundry Basket Quilts Baker's Dozen 26 batiks. Lace Sequin Embroidered Fabric Popcorn PEACH 52 Wide Sold by the yard, Javanna Turris Seashells EA Zip Lock Bag, gemstone pendant,Carved dragon Jade Pendant,jade pendant,stone pendant No Hole Carving four sacred animal Jade Pendant Beads. Stamens White with Black 3mm Pack of 40 pcs. 0.90 ct 5.7 mm Natural Loose Diamond Salt and Pepper Fancy Greenish Yellow color Beautiful Round Rose cut Diamond R3422, LINEN FABRIC 210GSM Chambray Blue and light blue with darn blue stripe Middleweight washed and softened mixed linen fabric with lycra.