DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

7 Colors 07275 Hair Accessories 20pcs 16x6mm Bobby Pins Flower Filigree Pad Flower Hair Findings Brass Jewelry Vintage Flower Hairpins

20pcs 16x6mm Bobby Pins Flower Filigree Pad Brass Jewelry. 20pcs 16x6mm Bobby Pins Flower Filigree Pad, Brass Jewelry Vintage Flower Hairpins, Flower Hair Findings, Hair Accessories -- 7 Colors available ✿ Quantity:20pcs ✿ Pin Size: 55mm ✿ Filigree Size: 16x6mm ✿ Color Choices: (Pls select your favorite color in the drop down menu) ☑ Bronze ☑ Silver ☑. 20pcs 16x6mm Bobby Pins Flower Filigree Pad, Brass Jewelry Vintage Flower Hairpins, Flower Hair Findings, Hair Accessories -- 7 Colors available。✿ Quantity:20pcs。✿ Pin Size: 55mm。✿ Filigree Size: 16x6mm。✿ Color Choices: (Pls select your favorite color in the drop down menu)。☑ Bronze。☑ Silver。☑ White Gold。☑ Gun-Metal。☑ Gold。☑ Rose Gold 。☑ KC Gold 。✿ Material: Brass (Flower), Metal (Pin)。✿ Nickel Free & Lead Free。A beautiful gift idea, for example, for your best friend. 。We will choose the best ones for you before send out. Your satisfaction is very important to me.。Please contact me if you need large quantity. 。Thank you for your interest and I wish you a nice day.。☆--------♫------ⓛⓞⓥⓔ-----------♫---------♫-------ⓛⓞⓥⓔ-------♫------☆。Guarantee。1.We do the real detais for the goods .。2.We promise that we check the goods before delivery .。3.If the goods is due to our fault ,we promise to change for you.。

7 Colors 07275 Hair Accessories 20pcs 16x6mm Bobby Pins Flower Filigree Pad Flower Hair Findings Brass Jewelry Vintage Flower Hairpins
7 Colors 07275 Hair Accessories 20pcs 16x6mm Bobby Pins Flower Filigree Pad Flower Hair Findings Brass Jewelry Vintage Flower Hairpins
7 Colors 07275 Hair Accessories 20pcs 16x6mm Bobby Pins Flower Filigree Pad Flower Hair Findings Brass Jewelry Vintage Flower Hairpins

7 Colors 07275 Hair Accessories 20pcs 16x6mm Bobby Pins Flower Filigree Pad Flower Hair Findings Brass Jewelry Vintage Flower Hairpins

10mm x 14mm Glossy Finish Natural Carnelian BarrelTube Shape Beads W 1mm Holes 15.5 Strand - Quality Gemstone ~ 28 Beads. 16x10mm 4pcs Handmade Flashy Labradorite Gold Vermeil Bezel Rim Teardrop Pendant Charm Findings. AAA Quality Blue Flashy Labradorite Cabochon Natural Oval Shape Cabochon Labradorite Oval #AGS770.. The Decorative Painter 1987 issues, 14x17 Inch Modern Gray Picture Frame FM26GRY1417 Bauhaus 1.25 Wide Craig Frames, 30pcs Silver Purple Blue Azure Czech Glass Dagger Beads Flat Leaf 5mm x 16mm, DOODLE ART 1 LAYERING Stencil by Tim Holtz THS141, EPS.JPG Vector ClipArt Cutting Circuit Design T-shirt Sassy Bookworm Woman Girl Classy College Study Curly Pretty Girl Female Hair SVG. 4 Yards 1985 House N' Home Barkcloth Spring Floral & Butterfies Fabric Cotton Upholstery Fabric Spring Decorator Floral Fabric Vintage, Natural STAR GALAXY JASPER Oval Cabochon Loose Gemstone. 20Pcs 40mm Army green Tassel with Gold Jump Rings Tassel for Jewelry,Silky Tassel,Tassel Necklace,Tassel Earring 5# Silk Tassel,Tassel. 2.5 Crimson Red ric rac stripes wired ribbon 5 or 10 yards Alabama inspired colors college wired ribbon 2.5 inch satin ribbon. animal nose with nostril cat nose set of 5-8mm to 16 mm Polymer clay handmade nose for animals with posts needle felting nose, Candy Cane Retired Rubber Stamp. Hartriegel Center, As Easy as Paint-By-Number or as Creative as You'd Like Oils Pastels or Wall Paint Garden Flowers: DIY Floral Painting in Your Acrylics. You Choose 24mmx21mm PDC1250 Star Pendant 1 Pc Pave Diamond Sun Star Charm 925 Sterling Silver Vermeil Single Bail Pendant. Stitch Marker Knitting Accessories Progress Keeper Bulb Pins Charms Zipper Pull Journal Charm. beading pattern beads pattern Beading kit tutorial beading tutorial Beaded full sliperit bracelet kit instructions and materials. 4 ounces Merino Wool Top Aquamarine 22.5 micron.