DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

Kain Batik Indonesia Lasem Classic Batik Tulis Genuine Batik Artwork Blue Chrysantemum Authentic INDONESIAN BATIK Hand Drawn FABRIC

Blue Chrysantemum Authentic INDONESIAN BATIK Hand Drawn. 》Origin: Lasem, Central Java, Indonesia 》Technique: hand drawn batik & multi level wax resist dyeing process **PRODUCT DETAILS** This batik creation process is 100% hand dawn using high quality cotton called primissima cotton and liquid hot wax. See the batik color, natural dyes are being used. The. 》Origin: Lasem, Central Java, Indonesia。》Technique: hand drawn batik & multi level wax resist dyeing process。**PRODUCT DETAILS**。This batik creation process is 100% hand dawn using high quality cotton called primissima cotton and liquid hot wax. 。See the batik color, natural dyes are being used. The processes are drawing the design on blank cloth using pencil, layer it all with hot liquid wax, multi-level coloring, and removing the wax. The whole process took almost 5 months.。This batik originally comes from Pekalongan. It is a town located in Central Java, Indonesia.。The history of Pekalongan batik is quite long. It was previously only worn by nobles and very limited made during Majapahit and Hindu Mataram Empire since 11th Century.。Pekalongan batik was very developed during the spread of Islam, during the Islam Mataram Empire era. It was brought by preachers and traders who came/ passed by Pekalongan, in 17th Century.。Since then, a batik-making place sprang up in Pekalongan. Some of the most popular areas are Kedungwuni, Wiradesa, Tirto, and Setono. And it brought up more overseas traders came, like from Malay, China, India, Arab, and even Europe.。Thus it influences the motif and color of batik Pekalongan.。As time passed by, Pekalongan batik also influenced by other regions batik design, such as from Solo/ Surakarta (Javanese batik).。**WHY HAND DRAWN BATIK IS EXPENSIVE?**。You might have known the reason, but some maybe not. Following is common reasons:。1. Long & complicated process。Batik artisan will draw the design on the blank cloth (usually using pencil). 。Once the design complete, it will be overwritten using tool called canting and hot liquid wax. 。Then the batik will undergo multi level dyeing process.。The weather plays important role in this multi level dyeing process. In Indonesia, we only have 2 seasons, summer and rainy with 6 months period each. It is lucky to dye batik on summer. You can imagine if it is done during rainy season.。This is why the whole process of hand drawn batik take months up to years depending on motif/ design and color complexity.。2. Exclusive/ one of a kind。It is a hand work. No hand work is identical, even for the same design.。Hand drawn batik always made in a very limited number for each design, sometimes even the only design.。In Indonesia, one must proud to wear hand drawn batik due to its nature, exclusive.。Then how to recognize authentic hand drawn batik?。**HOW TO RECOGNIZE GENUINE BATIK**。In Indonesia, batik is considered genuine if the process involving wax. Hand drawn batik, combination of hand drawn & hand stamp, and hand stamp batik。1. Not perfect。No hand drawn batik is perfect. You will see imperfect lines and sometimes tinge to the fabric.。2. Wax smell & traces。Cloth will be covered with hot liquid wax and undergo multi level dying process. This caused the distinctive smell of genuine batik. The usual textile smell will fade away. Sometimes you will also find wax traces on the batik.。3. Other side fabric color。Genuine batik will have pattern & color in both side, although the back side is less bright than the front side. Common fabrics with batik design only has strong color & pattern on one side.。4. Prices。Although not always, price could be one factor. The process of genuine batik is very long and complicated. Just like painting art that took months even years to finish.。5. Motif/ design。Due to the long & complicated process, genuine batik never produced in mass. A motif/ design will only have limited number of pieces.。6. Collector's items。Batik collector will hunt for genuine batik. Beacuse nowadays, not many batik artisan left. Most of them are elder. Regardless the age, genuine batik always has many fans.。Unfortunately, beacuse of market demands, factory produced fabric/ textiles with batik design in mass. This factory made fabric is sold far cheaper & doesn't have above characteristics.。**BATIK CAN BE USED FOR?**。A piece of batik fabric can be used for:。- clothing and apparel 。(shirt, skirt, dress, pant, trouser, outer, bag, clutch, etc)。- accessories/ jewelry 。(batik necklace/ bracelet, head scarf, shawl, etc)。- home décor 。(wall hanging, table cloth, tapestry, curtain, backdrop, etc)。- quilting。- sewing。- upholstery。- collection。- etc。**Estimate SIZING**。length: 240 centimetres。width: 105 centimetres。**MATERIALS**。primissima cotton, wax, natural dyes。**SHIPPING**。We ship worldwide and current available shipping is standard, 7 to 21 business days depend on which destination. Mostly we use Pos Indonesia which affiliate with UPS, DHL, and some others international courier. Tracking number is available.。PHONE NUMBER is mandatory for shipping from Indonesia. Please provide us your phone number prior check out to avoid any delays. We assure you that it only serves its purpose.。**CARE INSTRUCTIONS**。If you want your batik to last long, even for decades, here are the tips for you:。1. Use special soap for batik. If you can't find it, you may use hair shampoo or liquid bath soap. Dissolve it with water until it blends, warm water is better. Then soak the batik.。2. Avoid using detergent and do not rub the batik. If batik is too dirty, just soak it in warm water. But if it is really dirty, like stained with food, use liquid bath soap or orange peel. Simply rub it very gently on the dirty part.。3. Do not wash batik in the washing machine.。4. Batik usually leaves residual dyes during first 3 washing time. It is normal since batik's natural dyes. So wash it separately.。5. Do not squeeze wet batik. And do not expose it to direct sunlight. Dry it on the shade.。6. Do not iron batik directly. If batik looks wrinkled, spray a little water on it and put a piece of cloth, then iron it above the cloth.。7. Do not spray perfume or softener directly on batik. Put a paper on the batik. Then spray the perfume or softener above it.。8. Store your batik on a plastic to avoid eaten by termite/ moth.。Please contact us if you have any questions about anything.。By purchasing batik (whether printing, stamp, or hand drawn), you are preserving batik art and supporting batik artisan in Indonesia to continue creating batik artwork. Since many batik industries in Indonesia is small and home based.。Thank you for visiting and Happy shopping! :/)。Copyright:。Please do not copy/ paraphrase this content/ description style/ format without permission as it is against the law and intrude intellectual rights. I am glad if my description/ ideas is inspiring, but please be respective to fellow sellers & honor trading ethics. 。 。

Kain Batik Indonesia Lasem Classic Batik Tulis Genuine Batik Artwork Blue Chrysantemum Authentic INDONESIAN BATIK Hand Drawn FABRIC
Kain Batik Indonesia Lasem Classic Batik Tulis Genuine Batik Artwork Blue Chrysantemum Authentic INDONESIAN BATIK Hand Drawn FABRIC
Kain Batik Indonesia Lasem Classic Batik Tulis Genuine Batik Artwork Blue Chrysantemum Authentic INDONESIAN BATIK Hand Drawn FABRIC
Kain Batik Indonesia Lasem Classic Batik Tulis Genuine Batik Artwork Blue Chrysantemum Authentic INDONESIAN BATIK Hand Drawn FABRIC

Kain Batik Indonesia Lasem Classic Batik Tulis Genuine Batik Artwork Blue Chrysantemum Authentic INDONESIAN BATIK Hand Drawn FABRIC

Weekly Kit Photo Sticker Kit || PH83 Erin Condren Planner Stickers Food Planner Stickers Sushi Planner Sticker Kits, High Quality Tulle embroidery Lace Fabric for wedding dress lace fabric Bridal dress lace fabric, Table Setting,Face Vase Handmade Ceramic Vase Vase Abstract Minimalist Vase Ceramic Vase Vase for flowers Vase Unique Upper-body Vase, 8x10 MM 1.6 Carat AAA Grade Natural Ethiopian Welo Fire Opal Pear Shape Cabochon Multi Color Opal Cabochon Amazing Fire Smooth Pear Cabochon, Ivory Alencon Lace Fabric Floral Wedding Lace Fabric With Light Gold Thread For Dress Coat Fabric 13 Inches Wide 1 Yard, Waverly Schumacher shabby chic polished cotton fabric flowers w green trellis in diamond repeat pattern. Ghana Glass Beads African Beads Krobo Beads Authentic African Glass Beads, Old fashion magazineMADAME reviewN 29227 June 1929Parisian fashionFrench Edition, 3-PACK Passion Ombre ~ All Things You Acrylic Premium Yarn Same as Charisma by Loops & Threads. Pink Floral Riley Blake Designs Fabric By The Yard Faith Hope & Love Cream Main Sue Daley Sue Daley Fabric, wall decor flexible stencils reusable washable furniture painting sign making home decor Flower stencil, \u0420\u0443\u0447\u043d\u0430\u044f \u043d\u0438\u0442\u044c \u043f\u0440\u044f\u0436\u0430 \u043a\u043e\u0437\u044c\u044f \u0448\u0435\u0440\u0441\u0442\u044c \u043d\u0430\u0442\u0443\u0440\u0430\u043b\u044c\u043d\u044b\u0439 \u043a\u043e\u0437\u0438\u04, Mexican Fire Opal Cantera Opal Natural Gemstone Genuine Cabochon Jewelry Making High Quality Supply # 16226, Breeze Quilt Kit by Elizabeth Hartman for Robert Kaufman Fabrics, Instant files included svg Farm Girl digital clipart files for Design Cutting or more dxf png Printing Farm Girl svg.