DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

1.15 m Strip split leather 5 x 2 mm lined paper letter beigegreypink

1.15 m Strip split leather 5 x 2 mm lined paper letter Size: 5 x 2 mm Color: 1.beige 2. Gray 3. rose nickel and lead free NB: you can see the different colors and patterns parading the slideshow. Primer is necessary to make your own jewelry or other DIY creations.. 1.15 m Strip split leather 5 x 2 mm lined "paper letter"。Size: 5 x 2 mm。Color: 1.beige。2. Gray。3. rose。nickel and lead free。NB: you can see the different colors and patterns parading the slideshow.。

1.15 m Strip split leather 5 x 2 mm lined paper letter beigegreypink
1.15 m Strip split leather 5 x 2 mm lined paper letter beigegreypink
1.15 m Strip split leather 5 x 2 mm lined paper letter beigegreypink
1.15 m Strip split leather 5 x 2 mm lined paper letter beigegreypink

1.15 m Strip split leather 5 x 2 mm lined paper letter beigegreypink

5 pieces 14 inch 36 cm Real 14kt Gold Filled Fine Flat CABLE Chain NECKLACES Lot Free Shipping Worldwide. 2mm tiny antique glass beads mix, Leopard Kids Mouse Gold Sequin Kids Mouse Mouse with Leopard Velvet And Sequin Gold Large Kids Patch Brown Kids Mouse Costume patch. Apple Picking Digital Paper Set Scrapbook Paper INSTANT DOWNLOAD Apple Paper, lot... free size approx.. 9x12mm TO 10x16mm 11 pieces 55 carat NATURAL Milky White MOONSTONE Rosecut Uneven Flat gemstone...., NEW! 12 pairs Flowers Cut Outs Mixed Colors Flowers Die Cut Earrings Accessories. Veg Tanned Leather Flowers Cut Outs 50 mm. 40 mm, Full strand 83 beads 4.7mm 5mm micro faceted round beads Moonstone Moonstone black rutile PG353, Antique French Silvered Openwork Button. Metaphysical Crystal Grids Reiki RK64B7 Crafting Crystal Quartz Sphere 12-1 Lb Ball-- Round Crystal Quartz Stone. Partial Shade Wildflower Seed Mix. 4 pc Shimmerz Tonez Ocean Set of Spritz and Paints. 3D Exquisite Embroidery Floral Fishtail Wedding Dress Mesh Lace Fabric 51WideYard. Bright Colors Sewing Material Quilt Fabric 1649-26370-Z CARNIVALE DECORATIVE STRIPE White Quilting Treasures. 14x14x6MM Natural Multi Flash Mexican Fire Opal Gemstone Perfect for Jewelry Mexican Fire Opal Cabochon Rare Opal Gemstone, Heart Shape Mystic Tourmaline Gemstone Beads Making For Jewelry Smooth Mystic Tourmaline Beads Healing Tourmaline Gemstone 4'inch Strand. Embroidery file ITH flower plug bunnies. 24 ring neck pheasant feathers Natural craft feathers,fly tying plumes, Open Heart Pendant Charm Gold Plated Brass 2pcs 1-db0009, Two sided two dragon agate bi pendant BI140.