DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

PDF Knit Pullover XXX EASY

PDF Knit Pullover XXX EASY. ✂ ✂ ✂ THIS IS A DIGITAL PDF FILE(S) ONLY✂ ✂ ✂ Welcome to my DIY Pattern shop! With this purchase you will receive 2 PDFs totaling 9 pages as an instant download (You need to be able to open and read PDF file(s) and print from your home computer/printer. Adobe Acrobat 5.0 or later is recommended).. ✂ ✂ ✂ THIS IS A DIGITAL PDF FILE(S) ONLY✂ ✂ ✂。Welcome to my DIY Pattern shop!。With this purchase you will receive 2 PDF's totaling 9 pages as an instant download (You need to be able to open and read PDF file(s) and print from your home computer/printer. Adobe Acrobat 5.0 or later is recommended).。*PDF package complete with suggested materials, necessary stitch glossary, guide, and all tips and tricks to help you through this process. 。*Pattern are written in English and measurements are given in inches/centimeters.。Return to shop:。Happy Knitting!。

PDF Knit Pullover XXX EASY
PDF Knit Pullover XXX EASY

PDF Knit Pullover XXX EASY

RSG-807 Bracelet Findings 15x20mm Rose Gold Plated Enamel Clover Charms, Anchor stencil made from 10 mil clear mylar resuable pattern, 12 Olive & Brown Decorative Cord With Lip, African Lace Fabric 2019 Embroidered Nigerian Laces Fabric Bridal High Quality French Tulle Lace Fabric For Wedding Party 5 yards M2842. Yellow Flower Pattern by Yard Cotton Fabric, White bow charm for memory locket necklace floating charm for locket pendant charms for personalized glass memory lockets., Sundara Oasis Yasmina Orchid 12yd, My students are my flowers Iron on transfer Shirt design Dxf prints Cricut designs Digital downloads Teacher svg School Svg files. Stenocereus pruinosus Gray Ghost Organ Pipe, Rare Fluorite Cabochons Gemstone Very Gorgeous looking Excellent Quality Fluorite Cabochons Top quality 81 Ct mm # 178 29 X 29, Polished Hand Carved Turquoise Stone Heart ShapedBlue Turquoise StoneWorry stoneDecorationPendantsLove StoneGift for her-Drilled. Black Walnut Slab Live Edge Walnut Slab Premium Y Cut Walnut 700Z J&R*, 10 pieces natural red onyx round shape cabochon gemstone in calibrated size, 35 x 22 x 6 mm ....... Agatized Black Fossil Coral cab .... B3635, 2pcs NP-1990 Rose Gold Mini Cubic Drop Add on Birth stone Cubic Pendant November Birth stone Jewelry Topaz Birthstone Cubic Charm, AMB-1925 Paws pattern papers Pink Puppy Papers Puppy Dog Papers Dog digital papers Pet digital papers invites. Mala Counter Bum Counter Bume Counter Sterling Silver Counter Charms 925 Silver Counter Charms Prayer Counter Buddhism. AA Quality Round 4 mm Gemstone Beads Full Strand 16 4 mm Genuine White Howlite Beads Item 1 85 beads.