DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

Best Offer 30 = 15 15 Custom Design Fabric Clothing Labels Design with Your Text or Logo Natural Organic Label Clothing Label Garment Tags

Best Offer 30 15 15 Custom Design Fabric Clothing Labels. 30 = 15 + 15 Custom Design Fabric Clothing / Labels Design with Your Text or Logo + Size Labels / Natural Organic Labels / T-shirt Labels We can make special for your brand custom cotton organic fabric labels with your logo, size, care instructions and whatever you need. You can use them for your. 30 = 15 + 15 Custom Design Fabric Clothing / Labels Design with Your Text or Logo + Size Labels / Natural Organic Labels / T-shirt Labels。We can make special for your brand custom cotton organic fabric labels with your logo, size, care instructions and whatever you need. You can use them for your clothes, home decor, knitting items, hats, cross-stitch, shoes, towels, embroidered items, accessories, felted items, purses, hooked items, crochet, pet items, back to school items, designer T-shirts. The print is painted with a non-toxic water-based coloring.。customize cotton labels are available in different widths, sizes & colors :。1 cm / natural Size Label - 15pcs + 2,5 cm / natural Logo &Care Label - 15 pcs = 30 Labels。* you can choose your length up to 8cm. If you need a longer label please ask for a quote.。 Send us your specific projects and we will make you a sketch so you can confirm the purchase before we print the label.。The labels can be hand and machine washed. They may be ironed either. 。I will ship in 24 hours after the payment is cleared. You pay full shipping for the first/ most expensive item and free shipping for each additional item, so please check my other items to combine shipping.。I accept only PayPal. 。Email me if you have any questions. I will do my best to resolve them. Item usually arrives in 5-10 working days.。►►►If you need your items faster please buy 1 item from this listing ►►►。

Best Offer 30 = 15 15 Custom Design Fabric Clothing Labels Design with Your Text or Logo Natural Organic Label Clothing Label Garment Tags
Best Offer 30 = 15 15 Custom Design Fabric Clothing Labels Design with Your Text or Logo Natural Organic Label Clothing Label Garment Tags
Best Offer 30 = 15 15 Custom Design Fabric Clothing Labels Design with Your Text or Logo Natural Organic Label Clothing Label Garment Tags
Best Offer 30 = 15 15 Custom Design Fabric Clothing Labels Design with Your Text or Logo Natural Organic Label Clothing Label Garment Tags

Best Offer 30 = 15 15 Custom Design Fabric Clothing Labels Design with Your Text or Logo Natural Organic Label Clothing Label Garment Tags

Easter Basket Cookie Cutter, about 26 beads per strand Irregular nugget beads on 15 inch strand White Mother of Pearl Gemstone Beads Full strand of AAAAA Grade beads, and Tans 5 Pairs Natural Neutral Colors Teardrop Shape Leather Pieces Yellow Cut Leather Tear Drop Shapes Browns Leather For Earrings, Nursery Baby Shower Onesie Cutter and Fondant Cutter and Clay Cutter, Natural Abalone Shell Loose Gemstone Cabochon Size 28X25MM 29.CARAT Unique Abalone Shell For Jewelry Making Amazing Flashy Abalone Shell. Sedona Blue Solid 4 Way Stretch Nylon Spandex Fabric by the Yard, mixed media 5 Hand Painted Sheets for collage crafting scrapbooking card making journaling. 400 pc set Pastel Letter Beads 6mm Little Pastel Round Alphabet Acrylic or Resin Beads, Handicraft Artistic Glass YellowPink Bubble Cabinet Door Knobs Decorative Drawer Dresser Pulls Vintage Wardrobe Furniture Handles, 2 Meters Delicate Round Disc Link Cable Chain 14K Gold Flat Dainty Chain Handmade Jewelry Finding 6mm. 1 CHD Grosgrain Ribbon Single Sided 78 3 Yards Awareness #4 Downs Pregnancy Infant Loss Cervical Cancer.