DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

Minnie Mouse 4th Birthday Balloons 13pcs AL72

Minnie Mouse 4th Birthday Balloons 13pcs AL72. This item is available in primary color: pink, secondary color: white. Minnie Mouse balloons set, 13pc set.. Minnie Mouse balloons set, 13pc set.。

Minnie Mouse 4th Birthday Balloons 13pcs   AL72

Minnie Mouse 4th Birthday Balloons 13pcs AL72

Save the Date magnet-Floral Wreath Save the Date-Custom save the date-Rustic save the date-Wedding magnet-Save the Date postcard magnet, Photo Booth Props Pink Funny Chic 100th Birthday Black and Gold 100th Birthday Party Photo Booth Prop Kit 10 Photo Props & Dowels. Tables 1-30 5x7 inches Printable 5x7 inch table cards Black Seating Chart Kit Wedding Printable DIY PDF Instant Download #GD1305. Panda Valentines Day Cards Kid Valentine Card School Watercolor Panda Valentine Card for Kids Panda-stic Beary Sweet Panda Bear Custom, cowgirl Horses Postcard horses Horse lover small gift Standard Postcard with Mountain Pleasure Horses nature, Large Initials of Bride & Groom 24x36 or A1 Size Alphabetical Wedding Seating Chart. Editable wedding template Hanging cards seating plan SCH19 Modern navy wedding table seating chart Elegant navy blue wedding seating cards. Lightsaber Pencil. Luxury Shredded Paper Hamper Fill Basket Filler Shred Gift Filling Light Grey various amounts, Trolls birthday party supplies Coloring book party favor packs crayons and book Birthday favors Custom crayons! Trolls Sticker, Happy Birthday Card Birthday Gift Girl Birthday Card Birthday Card Friend Birthday Card Birthday Greetings Card, Merry Elf & Woodland Creatures MATURE Language Funny Let's F*** S*** Up! Offensive Letterpress Card. Set of 4 Beach stickers for journals notebooks. Car Photo Prop Extra Large Camper Photobooth DIY Retro Van 50s Flower Power INSTANT DOWNLOAD Woodstock 60s Giant Campervan Hippies, Simple Navy Blue Burgundy Watercolor Wedding Invite Watercolor Splash Elegant Minimalist Modern Calligraphy Maroon Gold, Easter Bag Topper 6 Easter TreatEaster FavorEaster Basket Treat. REAL FOIL Personalized 2 Gold Foil Tags Wedding Tags Foil Wedding Tags Let Love Warm Heart White Blush Burgundy Gold Silver Black, Blessingway Favor Tag Blessing Candle Tag Mother's Blessing BW01, Wooden Postcard \u2013 Daffodils 3 Cards.