DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

Unfinished Wood arrow Laser Cut Shape Wood arrow Shape Blank Wood Shapes DIY Craft Supply Many Size Options

Wood arrow Shape Unfinished Wood arrow Laser Cut Shape DIY. Heart Arrow - Unfinished Laser Cut Wood Shape PRODUCT MATERIAL: ```````````````````````` • 1/8 thick Baltic birch plywood • Unfinished wood for DIY projects SIZE OPTIONS: ````````````````` • Available in a variety of sizes which can be selected from the drop down option menu • This item is. Heart Arrow - Unfinished Laser Cut Wood Shape。PRODUCT MATERIAL: 。````````````````````````。• 1/8" thick Baltic birch plywood。• Unfinished wood for DIY projects。SIZE OPTIONS: 。`````````````````。• Available in a variety of sizes which can be selected from the drop down option menu。• This item is measured by LENGTH。Lotus Laser Works offers a wide range of quality laser cut shapes with many size options for all your crafting needs.。CREATIVE USES: 。``````````````````。• Signs。• Photo Props。• Scrap Booking。• Gift Tags。• Signs。• Wreaths。• Jewelry。• Mobiles。• Banners 。• Nursery Decor。• Wall Decor。• Wedding Decor。• Holiday Crafts。Paint, Decoupage, Glue, Glitter .... Unlimited Possibilities。Please visit our "Shop Update" page for DIY projects ideas made using Lotus Laser Works products. 。Please contact us if you have any questions.。

Unfinished Wood arrow Laser Cut Shape Wood arrow Shape Blank Wood Shapes DIY Craft Supply Many Size Options
Unfinished Wood arrow Laser Cut Shape Wood arrow Shape Blank Wood Shapes DIY Craft Supply Many Size Options

Unfinished Wood arrow Laser Cut Shape Wood arrow Shape Blank Wood Shapes DIY Craft Supply Many Size Options

Trolls Birthday Party Trolls Digital Water Labels Trolls Water Bottle Labels Trolls Water Bottle Label Printable Trolls Party, Photo Booth or Wish Tree Gift or Scrapbook Tags #32 Retro Blue Camera Wedding Favor. Dusty Mauve Wedding Invitation Template Watercolor Floral Invitation HALLE Printable Editable Wedding Invitation Download Dusty Rose. Construction Theme, Families Who Ski Together Family Reunion Party Favors Ski Trip 1357 Colorado Ski Trip Favors Skiing Party Gifts Crested Butte Colorado. We Still Do Labels Vow Renewal Wedding Stickers #386-1-KR Vow Renewal Stickers Anniversary Favor Stickers. Fab Flapper Antique Postcard Belgium Vintage Post Card Stylish Fashionable Lady 1920s 1922 Winter Snow Pretty Lady and Large Dog. Let Love Brew Favor Tags Wedding Hang Tags FS-421 Teapot Wedding Favor Tags. father of the bride gift wedding gift for dad, father of bride gift gift for dad gift from bride wedding gift Father of the bride, Suitcase present box, Wedding Guest Book Wedding Book Rustic Wedding Guest Book Linen Guest Book Guest Book Note Book Memory Book Personalised, YOU'RE Like Really Pretty Favor Bags Bridesmaid Proposal Favors Bags Wedding Favor Bags Bachelorette Maid of Honor Personalized Bags, EASTER SPRING vintage ephemera paper set Scrapbook DIY Junk Journal Artwork. Scott 8 12 x 11 Vintage unicorn flying horse 1970s writing paper stationery set by Alice V. Paper Gift Box Die Cutting with SVG files and PDF instructions for Silhouette and Cricut Explore Elephant Lion Giraffe Bear Duck Animal, Set of 5 Hello Spring A5 Planner dividers flowers Gardens Planner dividersA5 Semi-transparent Plastic planner dividersDashboard. MUSTACHE BASH Birthday Highchair High Chair Banner Little Man Guy Party Photo Prop Vintage Circus Cake Smash Red Black Turqouise One Fabric.