DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

Lavender Purple NYLON Gift Bags\u2022Favor Bag\u2022Gift Bags\u2022Soap Packaging\u2022Craft Show Supplies\u2022Sold by 25 PCs

Lavender Purple NYLON Gift BagsFavor BagGift BagsSoap. Cleaning out my bead cabinets and found some hidden treasures!! These are a limited supply so when they are all gone... they are GONE! These nylon purple bags are about 4.50 by 3.25. Some may be smaller or bigger than that. Perfect for necklaces, pins etc. Sold by sets of 25. Limited supply.. Cleaning out my bead cabinets and found some hidden treasures!!。These are a limited supply so when they are all gone... they are GONE!。These nylon purple bags are about 4.50" by 3.25".。Some may be smaller or bigger than that. 。Perfect for necklaces, pins etc.。Sold by sets of 25. Limited supply.。❤Any questions, just ask! 。 。

Lavender Purple NYLON Gift Bags\u2022Favor Bag\u2022Gift Bags\u2022Soap Packaging\u2022Craft Show Supplies\u2022Sold by 25 PCs
Lavender Purple NYLON Gift Bags\u2022Favor Bag\u2022Gift Bags\u2022Soap Packaging\u2022Craft Show Supplies\u2022Sold by 25 PCs
Lavender Purple NYLON Gift Bags\u2022Favor Bag\u2022Gift Bags\u2022Soap Packaging\u2022Craft Show Supplies\u2022Sold by 25 PCs
Lavender Purple NYLON Gift Bags\u2022Favor Bag\u2022Gift Bags\u2022Soap Packaging\u2022Craft Show Supplies\u2022Sold by 25 PCs

Lavender Purple NYLON Gift Bags\u2022Favor Bag\u2022Gift Bags\u2022Soap Packaging\u2022Craft Show Supplies\u2022Sold by 25 PCs

Silver & White Customized Personalized Tags Favors Weddings Thank You #029 Gold Glitter, 100% Reusable Organic Cotton Double Drawstring Muslin Bags Choose Size. Premium Quality Eco Friendly Reusable Cotton Muslin Storage Bags, Classic Car FLONZ Clear stamp clingy acrylic, Perfect for decorating a backdrop or wall 1 giant For any occasion PAPER FLOWERS SET 3 medium seattle giant flowers 2 small flowers. Wood Mounted Stamp Santa Return Address Stamp Holiday Return Address Christmas Address Stamp Santa Address Stamp Self Inking Stamp. Words of Wisdom Pearl Wishes for Baby Baby Onesie Card 10 Baby Shower Advice Cards Elephant Card Baby Shower Games Baby Advice Cards, 44 PC Lets Pawty Set|Lets Pawty Balloon|Bone Balloons Dog Birthday|Puppy Birthday|Paw Print Balloon|Dog Birthday Party Dog Bone Balloons. Instant download Safari Animal Baby Shower Thank You Card Printable Thank You Card Thank You Card Shower Editable Safari Thank You Card. Women Wedding gloves satin bridal Evening party Wedding Lace Accessories Beach Party Gloves,Accessory Gloves Wedding Lace Glove Bridal. Classroom valentines Preschool valentines crafts for kids pretend play Printable Laptop Kids Valentine's Day cards, Sales Resume CV Nursing Resume Professional Resume Sorority Resume Template Word Creative Resume Templates Resume Cover Letter Template, African Birthday African Birthday Digital files only Bridal Shower invitation PASSPORT and TICKET Birthday invitation Africa Passport. Pastel Planner Stickers Winter Vertical Weekly Sticker Kit || WK161 Botanica Bouquets Planner Sticker Kits Erin Condren Planner Stickers.