DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

Pack of 10 with Envelopes Beatrix Potter Peter Rabbit Note Cards Thank You Cards Postcards

Beatrix Potter Peter Rabbit Note Cards Thank You Cards. This pack of 10 beautifully illustrated thank you cards is perfect for after a celebration when you have lots of gifts to acknowledge. With a cute Peter Rabbit design and a blue and green leafy border, there is just enough room to write your message in the central space. Each pack also comes with 10. This pack of 10 beautifully illustrated thank you cards is perfect for after a celebration when you have lots of gifts to acknowledge. With a cute Peter Rabbit design and a blue and green leafy border, there is just enough room to write your message in the central space. 。Each pack also comes with 10 high quality kraft envelopes.。Our designs are printed on high quality, extra thick 380gsm postcard board, at A6 size.。This product is dispatched either the same or next working day. 。 。

Pack of 10 with Envelopes Beatrix Potter Peter Rabbit Note Cards Thank You Cards Postcards
Pack of 10 with Envelopes Beatrix Potter Peter Rabbit Note Cards Thank You Cards Postcards

Pack of 10 with Envelopes Beatrix Potter Peter Rabbit Note Cards Thank You Cards Postcards

Easter Eggs and Bunnies!. Mickey Mouse Clubhouse Banner 1pc Red foot Banner Blue and Yellow Happy Birthday 8, Vintage Baby Shower Wrapping Paper Digital Image Download Printable Unisex Baby Bassinette. Matching Pairs 10x18 and 7x12 Gift Bags American Made. fireplace hanging campervan decor wedding fabric flags gift for mum Mini Peacock Bunting Christmas tree garland purple & teal garland, 10 GAMES in 1 Blue And Gold Hearts Baby Shower Printable Baby Shower Package DIY PDF Blue Baby Shower Games Bundle Boy Baby Shower, Vintage Week Month Washi TapeDeco Masking TapePlanner Sticker Scrapbook Tape Deco tape TZ2610, We Do Love Cookies Personalized Wedding Favor Stickers 2019 Red & Navy Custom White Or Kraft Round Labels for Candy Buffet Bags Envelope, Vegan valentine card naughty vegan card plant based card. 40 Christmas Stamps Vintage Stamps Christmas Crafting Christmas Postage Stamps, Handwritten Place Cards Template \u2022 Easy to edit \u2022 Wedding Place Cards \u2022 Table Cards \u2022 Flat and Tent Folded \u2022 Templett \u2022 Instant Download, Valentine's DayCard I have a heart-on for you. Pillows EGGS of GL\u00dcCKLICHEN WACHTELN 02 \u00bb Egg Egg Packaging Farm Farm Shop Organic Egg Sale Quail Breeders Quail Breeders Organic Stamp. for decorations wall art or strings to hang,100 gru origami colori pastello per decorazioni 100 cranes origami 3 pastel tones paper in mix.