DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

Travel Luggage Labels Printed Sheet Retro Baggage Tag Steamship Travel Trunk Suitcase Decals Travel Journal 763 Hotel Label Art Paper

Travel Luggage Labels Hotel Label Art Paper Printed Sheet. Travel Luggage Label Stickers. Retro Hotel Travel Labels. This is a colorful set of baggage tags for home decor accents, collage, suitcase stickers, steamship travel trunk decor and lots more. Excellent colors and graphics. They make great adventure travel embellishments for trip & vacation journals. Travel Luggage Label Stickers. Retro Hotel Travel Labels. This is a colorful set of baggage tags for home decor accents, collage, suitcase stickers, steamship travel trunk decor and lots more. Excellent colors and graphics. They make great adventure travel embellishments for trip & vacation journals as well as card making.。PLEASE READ THE FULL ITEM DESCRIPTION BELOW - IF YOU WANT THIS ITEM AS STICKERS BE SURE TO CHOOSE THAT OPTION @ CHECKOUT。Printed Sheet, Vintage Travel Clip Art Collage Sheet, Printed Suitcase Decal, Hotel Luggage Labels, Bon Voyage, Travel Theme Steamship Trunk Label, Trip Journal. This is a collection of Hotel and Baggage Label reproductions from around the world. Travel around the world with us while using these sets of images for your artistic creations. Use them for decoupaging and collage work. Create your own little suite cases and travel trunks with the romance of great travel adventures. Rich, detailed and the naturally antiqued wear add to the beauty and individuality of each label.。Here are the specifications of your sheet:。9 Images。1 Sheet。8.5” x 11.0”。Watermark does not appear on your product。Acid Free & Archive Safe。4 CHOICES @ CHECKOUT。Your Choice of Photo Paper or Photo Sticker Paper。Your Choice of Gloss or Matte Finish。Want the digital version of this sheet?。ABOUT MY SHEETS: Each of my 8.5” x 11” sheets are created from very old ephemera, antique advertising catalogs and papers as well as Victorian trade cards from our huge archive. They can be used for so many different projects including: Collage Art, Journal Making, Scrapbook, Clip Art, Home Décor, Bookmarks, Card Making, Up-cycling furniture & accent pieces and so much more.。ABOUT MY IMAGES: These old images, sometimes 100+ years old, are reproduced with only minor alterations and retain their worn charm with whatever aging, creases, small tears and other natural antiquing that the originals had. The old graphics and printing styles are reproduced as well. They make for eye popping art pieces with lots of character and a historic museum vibe for your projects.。ABOUT MY STICKERS (Option @ Checkout): My stickers are not die-cut so we can provide affordable stickers for all our designs. Just cut the designs out and carefully peel and stick. Matte sticker paper has scored lines on the back and gloss sticker paper does not. The quality, color and fun vibrant graphics are sure to please. You will find very few shops anywhere that can offer the variety of stickers that I offer. 。Want more items like this? Look in this shop section:。TERMS OF USE: For your personal use only. Digital downloads may be printed as many times as needed for personal use only. You may use images from our sheets as part of an item for resale in small quantities. You may not use our listing pictures for your own use. You may not share, distribute or sell our sheets or downloads in whole or in part by any means unless permission is granted.。Shop Policies and Special Order information may be found at: 。

Travel Luggage Labels Printed Sheet Retro Baggage Tag Steamship Travel Trunk Suitcase Decals Travel Journal 763 Hotel Label Art Paper

Travel Luggage Labels Printed Sheet Retro Baggage Tag Steamship Travel Trunk Suitcase Decals Travel Journal 763 Hotel Label Art Paper

Cross Stitch modern pattern Funny dachshund Cute Dog xstitch chart Easy Beginner Counted cross stitch PDF Pattern download Dog Lovers Gift. 1-18mm Small Circle Nepalese Brass Swirl Inlay Pendants Tribal TIB18-0705B Turquoise Mosaic Buddha Eyes Tibetan Jewelry Ethnic. KIT yarn and pattern. Sorrento Wrap, fingering weight hand dyed Merino Nylon Denim* gradient yarn, size 10x10x4 mm high quality round shape rosecut cabochon natural garnet gemstone 23.00 cts 5 peice loose gemstone one side rosecut, Hand Polished 7407 43x24x5 mm Natural Red Banded onyx cabochon Red Banded onyx pendant making Code, 4.50CT Natural Indian Ruby Star Mysore six Line Star Oval Shape Cabochon Loose Oval Cab Handmade Stone Star Ruby Jewelry Gemstone Cabs. Vintage Indian Pure Silk Saree Wrap Sarong Printed Sari Ethnic Traditional Textile Recycle Fabric Recycle Clothing Dress Material PSS11705, 16mm Size, 3 Match Pair,Super Finest,Blue Flashy Rainbow Moonstone Smooth Heart Shape Briolettes. Cross Stitch Pattern Disney Wild Animal Cat head black panther Silhouette Counted Cross Stitch PatternInstant Download Epattern PDF File, Machine Embroidery Design Embroidery Patterns Embroidery Files Machine Embroidery Cute Up Embroidery. Amazing Natural Opal Australian Opal Size 24x26x5 mm Heart Cabochon Gemstone 1 PC Oval Fire Opal Jewelry making Opal Australian Code AO12. surfboard fabric Hawaiian surf fabric woody car fabric hawaiian face mask fabric Tropical fabric -light blue Woody. made in West Germany ruler measuring tape vintage measuring tape West Germany measuring tape industrial ruler. crafts face masks Flat elastic cord 14\u201d 316\u201d 20 yard spools Black or White sewing, Single Bail Charm Pendant 13mm x 26mm Gold Over Sterling Bezel Blue Chalcedony Teardrop Pendant S33B16-07. Pastel Watercolor Fabric Eco Friendly Fabric by Yard Organic Gauze Fabric Baby Wrap Fabric Rainbow Print Fabric Cotton Muslin Fabric. Bead pattern satin, McCall's 3269 Sewing Pattern UNCUT Vintage. 4 lobster clasp key swivel color gold 37mm x 15 mm.