DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

Bright Spring Ombr\u00e9 Cotton Rope Leash

Bright Spring Ombré Cotton Rope Leash. This listing is for the bright and cheerful Bright Spring Ombré color leash as seen in the picture (whipping can be done in any color you like). Each leash is hand dyed so there may be slight variation in color but we do our very best at keeping things as consistent as possible (please see picture. This listing is for the bright and cheerful Bright Spring Ombré color leash as seen in the picture (whipping can be done in any color you like). Each leash is hand dyed so there may be slight variation in color but we do our very best at keeping things as consistent as possible (please see picture of leashes dyed Royal Purple to see examples of what slight variations means). The leash is made with Sky Blue blending down to Lemon Yellow. Whipping can be done in any color you would like.。The most comfortable leash all ready for your favorite pup! (Please note that gift boxes are extra and can be added when checking out. Please add details of what to write as the name of the gift giver and recipient if you want the to/from tag on the gift box hand written and filled in before it is shipped.)。Ropes are secured with eye splice knots and sailor whipping is done over top of the ends which make the joints every bit as strong as the rope itself. Cotton rope has a slight stretch to it. If your dog pulls on the leash it will stretch just a bit and ease the pull from tugging your arm so harshly. Think your favorite pair of jeans with just that slight stretch to them :/)。Whipping can be done in natural cotton , black & white stripe, to match the leash, black, or another color/colors. If you choose "another color" please add a note as you check out as to what color you would like. (I would love to make you the exact leash that you would just love to use :/)。You will may notice some natural cream color coming though on the leashes because they are each hand dyed. This is not a flaw but part of the unique beauty of hand-dyed items. Natural cotton rope sourced from a Canadian shop. Their natural cotton ropes are simply beautiful!!。Each leash come with a little stainless steel "LOVE" tag.。What size leash should you buy for your furry friend?。5/16 inch (8mm) is perfect for toy sized dogs, cats, ferrets, and bunnies (up to 15 lbs)。3/8 inch (10mm) is perfect for most medium sized dogs (15 - 45 lbs)。1/2 inch (13mm) is perfect for large dogs and heavy pullers (45lbs and up)。These leashes look amazing at weddings!!!。More rope leashes -。***If you are in the Winnipeg area and would like to pick up your leash instead of having it shipped, please use the code LOCALPICKUP to remove the shipping charges. I will send you a note when your order is ready and we can arrange a time for you to pick it up. Pick up is in the Old St. Vital area of Winnipeg. ***。Thanks to Hobbes the Standard Poodle for being such a patient model and excited product tester (he now has his own extensive collection of leashes for his daily walks as you can see in the pictures :/) 。

Bright Spring Ombr\u00e9 Cotton Rope Leash
Bright Spring Ombr\u00e9 Cotton Rope Leash
Bright Spring Ombr\u00e9 Cotton Rope Leash
Bright Spring Ombr\u00e9 Cotton Rope Leash
Bright Spring Ombr\u00e9 Cotton Rope Leash
Bright Spring Ombr\u00e9 Cotton Rope Leash

Bright Spring Ombr\u00e9 Cotton Rope Leash

Kitty Cat Love Print. Premium tau choker with brown leather scrubel and carabiner in black dog, Piper Gold Floral Print Fabric Dog Leash. Dog Bandana Cat Scarf Collar Dreamcatcher Dog Bandana Dog Neckerchief Pet Bandana Cat Bandana Dog Scarf Collar, Natural Marine 4x2x4 Brown Stem Coral Bushy Real Aquarium Specimen Saltwater & Reef Craft Wedding Ocean Display Fish Tank Safe Decor. Organic Wool pet mat rug carpet dog mat pad cat matorganic dog mat padorganic cat pet blanket. 34 Inch Wide Collar Puppy Collar Small Leather Dog Collar Skull leather collar Biker collar Custom Dog Collar Dog Leather Collar. Waterproof 34 wide biothane collar, Dog Toy Storage Toy Storage Box Dog Toy Box Wood Crate Dog Wood Crate personalized Pet Storage Big Dog Toy Box. Daddys Girl Dig Bandana. Cremation Jewelry Urn Ash Necklace Ash Jewelry Urn Jewelry 14k White Gold Cremation Heart Ash Pendant Pet Loss Gold Heart, Modern Cat Cave Felt Cave Cat Beds Cat Cave Bed Cat Lover Gift Mau Modern Cat Bed Stylish Cave for Large Cats Felt Wool Cave, fall pet accessory Pet Bow Tie blue plaid dog bow tie dog bow Howard cat bow autumn Stitches and sass plaid bow tie.