DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

Cute Bandana Patrick's Day Dog Bandana CUSTOM St Pet Bandana Funny Bandana Sassy Bandana Lucky Mother Pupper

Lucky Mother Pupper CUSTOM St. Patrick's Day Dog Bandana. If youre looking for a sassy bandana for your doggo, youve come to the right place! This listing is for the LUCKY MOTHER PUPPER” CUSTOM bandana. Simply choose your bandana and vinyl color from the drop-down menu. The bandana is made with traditional thin 100% cotton material with vinyl writing and. If you're looking for a sassy bandana for your doggo, you've come to the right place! 。This listing is for the "LUCKY MOTHER PUPPER” CUSTOM bandana. Simply choose your bandana and vinyl color from the drop-down menu.。The bandana is made with traditional thin 100% cotton material with vinyl writing and measures 21.5" x 21.5" 。It is ideal for small to x-large breeds and will fit a neck size up to 24". Just simply fold it in half and tie your knot! For smaller breeds, roll the bandana before tying your knot to make it shorter. We use a PROFESSIONAL heat press to make sure our items last!。To preserve the vinyl, wash on a delicate cycle only or put the bandana in a lingerie bag:/)。Make sure to check out my other sassy listings & tag me on Instagram! 。-XO, @KiyaTheGSD。

Cute Bandana Patrick/'s Day Dog Bandana CUSTOM St Pet Bandana Funny Bandana Sassy Bandana Lucky Mother Pupper
Cute Bandana Patrick/'s Day Dog Bandana CUSTOM St Pet Bandana Funny Bandana Sassy Bandana Lucky Mother Pupper
Cute Bandana Patrick/'s Day Dog Bandana CUSTOM St Pet Bandana Funny Bandana Sassy Bandana Lucky Mother Pupper
Cute Bandana Patrick/'s Day Dog Bandana CUSTOM St Pet Bandana Funny Bandana Sassy Bandana Lucky Mother Pupper

Cute Bandana Patrick's Day Dog Bandana CUSTOM St Pet Bandana Funny Bandana Sassy Bandana Lucky Mother Pupper

50075 Big Blocks 'n' Knots., Ledge 12 x 5,7 in Chinchilla Wooden Shelf Ledge leaping step AsasWOOD, Doggie Clothing, Funny Wiener Dog Wall Decor Downloadable Files Black Wiener Dog Svg File Tell Your Wiener Dog I say Hi SVG PDF JPG png Digital Download. Birds Dog Bandana Pet Bandana Bandana Birds Bandana OEKO TEX Certified Fabric Cat Bandana Puppy Accessories, Water resistant Snood for medium size Dog turquoise Softshell Fleece warm snood for dog. Christmas Dog Collar and Optional Matching Leash Ready to Ship. Puppy Dog Scarf Dog Neckerchief I Always Have Time For Treats Orange Cotton Material Pet Accessory Large Homemade Tie On Dog Bandana, Star Wars Halloween Print Bone Shaped Squeak Dog Toy. Cat Lover Gift Housewarming Gift Wall Furniture Christmas Gift Cat Toy Cat House Cat Tree Cat Furniture Pet Furniture Cat Bed. Heart Dog Tag Small Custom Pet ID Tag Heart COPPER Pet ID Personalized Tag Fun Pet Gift Cute Font Collar Tag Rose Gold Modern Pet Tag, Appalachian Dog Collar l Mountain Dog Collar l Black Dog Collar l Martingale Dog Collar l Martingale Dog Collar with Buckle, Dog Hoodie Custom Embroidery CUSTOM DOG HOODIE Custom Dog Clothes Dog Clothes, Brown Dog Instant Download,Artistic Gift Colored Hand Drawing Cute Dog Posters Dog poster for Kids & Baby's Room Wall Decor for Nursery, Winter Critters, 9 Double Fleece Coat.. Across Time Bandana Dog Bandana Over the Collar Custom Dog Bandana Dog Accessories Dog gift. cat collar Collar 'Sushi-Meshi' cat collar with bell CRAFTS4CATS cat collar with fish charm non breakaway kitten collar.