DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

3447 Foraging Christmas Tree Medium Bird Toy

3447 Foraging Christmas Tree Medium Bird Toy. The 3447 Foraging Christmas Tree from Bonka Bird Toys will entice your beaked buddy to shred it right away! The Shred Stuffer is packed with shredding and chewing materials. The charming design and soft edges will accent any cage you decide it install it in. The quick link attachment at the top of. The 3447 Foraging Christmas Tree from Bonka Bird Toys will entice your beaked buddy to shred it right away! The Shred Stuffer is packed with shredding and chewing materials. The charming design and soft edges will accent any cage you decide it install it in. The quick link attachment at the top of the toy will let you swiftly hang the toy. The link has a metal wire wrapped around it, serving as the backbone of the 3447. A wooden bead is found next, with a colored plastic straw resting just below it. A bundle of red and green shred paper is tied below the straw. The main part of the toy is a triangular woven basket made from all-natural bamboo. Tons of green and red shred paper is stuffed inside of the bamboo triangle. A colored wooden block is on the bottom of the triangle with a big metal-colored bell on the bottom. Your pet is going to absolutely love pulling on the basket and shred paper, while the 3447 swings all about! The 3447 weighs about (3) ounces and measures (4.5) inches wide, (9.5) inches tall and (2) inches deep. The 3447 Shred Stuffer is 100% bird safe. 。Charming shred bird toy!。Packed with shreddy paper.。Pleasing design.。100% bird safe.。

3447 Foraging Christmas Tree Medium Bird Toy
3447 Foraging Christmas Tree Medium Bird Toy
3447 Foraging Christmas Tree Medium Bird Toy
3447 Foraging Christmas Tree Medium Bird Toy
3447 Foraging Christmas Tree Medium Bird Toy

3447 Foraging Christmas Tree Medium Bird Toy

Soft Green Plaid Gold Accent 14\u201d-19 Lined with Satin,Welded Hardware, Adjustable Greyhound Martingale Collar Multiple widths Offered, Dog Birthday Hat Pet Puppy Cat Kitten Kitty Pig Birthday Crown Pet Birthday Party Outfit Dog Gift. Calming Aromatherapy Pet Bandana Teal and Pink Over the Collar Reversible Bandana Dog andor Cat Bandana, Wooden Rabbit Castle and Bridge Set Tunnel Hideout Playhouse, Boho dog bandana Dog scarf Hippie dog bandana Dog clothes Unique dog scarves Ronan Dog Bandana Southwestern dog bandana, Turquoise Pendelton Bandana. Dog Puppy Stuffed Bone Toy Please say Yes Dog Toy, Dog Apparel Funny Dog Shirts Dog Clothes Tanks for Dogs Dog Shirt Mommy's Dramatic Sidekick Dog Tank Shirts for Dogs, Kitty cat lanyard breakaway handmade ribbon Id Holder keyring flowers cat lover, Cat Collar Breakaway Collar Custom Made. Crew LaLa\u2122 Navy Flamingo on White Dog Bandana. Handcrafted Leather Dog Collar-2 inch wide Large Dog Collar made from Real Leather Quality Dog Collars 100% Real Leather, Parrotlet Budgie Lovebird Parakeet Conure Bell Toy Small Bird Toy Mini Wind Chimes. 2 Custom medium PET URNs for cats SMALL custom order, Far North Collection Dog collar Char\u00e0. Red athletic dog collar Matching lead, Reversible doggie bone dog bowl matdog placematsreversible dog bowl matScotty dogsDalmatian dog matdog bowl matsreversible dogs, Belly Band Waist 11.25 x Width 3.25 inches Male Dog Wrap Diaper Belt by SewDog 3 Layers Quilted Padded #49 CAMO. Acoustic Guitar Dog or Cat Bandana Unique Custom No Tie Design Handmade by Critter Harmony from Reclaimed Fabric Limited Edition Pet Fashion.