DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

USA 4th July sublimation red white and blue colors Loaded Tea PNG

Loaded Tea PNG sublimation USA 4th July red white and. Please note, png files are for personal use only and not to be used for resale as a digital file in any way. They can be used on physical items, see terms below. Please check out my new shop for more simple designs. https://www.etsy.com/shop/DoodleLaneDesigns If you have a licence it can be used. Please note, png files are for personal use only and not to be used for resale as a digital file in any way. They can be used on physical items, see terms below.。Please check out my new shop for more simple designs. 。If you have a licence it can be used across all my shops. Doodle Lane Designs, Amber Lane Arts, and Amber Lane Designs.。If you want to sell sublimation transfers, water decals, any form of print, screen prints, and HTV transfers in your Etsy shop or website you need to purchase a licence. If you have purchased a licence from Amber Lane Arts it is valid on Amber Lane Designs too.。This is a digital download for you to print as many times as you wish.。This is an A4 image but can be resized on Photoshop or Krita.。The image will be sent without the watermark, it is 300ppi.。Image sent as a transparent file.。Usage: This image is for personal and commercial use up to 100 units. You may use my images on physical items to sell, Mugs T-shirts etc. You may not create digital files to sell with this item.。You cannot claim that you designed the work.。You cannot sell prints in any way(unless you have a licence). Including altering the image. Including but not limited to waterslides, sublimation prints, posters and stickers. This includes the digital item, you cannot sell the png in any way including changing the original image or combine it with another image to sell digitally.。Due to the item being a digital download I cannot offer refunds, but please contact me if you need any help. 。These drawings are the original works of art and copyright of © AMBER LANE.。The Artist Amber Lane retains all copyright.。PLEASE NOTE THIS IS A DOWNLOAD NOT A PRINT。File- PNG。

USA 4th July sublimation red white and blue  colors Loaded Tea PNG

USA 4th July sublimation red white and blue colors Loaded Tea PNG

Framed Ice Cube Autograph Replica Print 8x10 Print. Digital PENGUIN word cloud art great teacher appreciation gift add names of kids and other details, Cat Drawing by Lucy Dawson Art Print 1940's Litho Kitties Sleeping. 1 of 2 In World 6\u201d Tall SUPER RARE Kanye West Yeezy Hand Sculpture Figure Sneakerhead Must Have!!!. the perfect gift to honor your pet Custom Dog Sculpture, Home Decor 1951 Campbell's Soup Ad w Vegetable Soup & Happy Baby Wall Art Retro Vintage Food Advertising Kitchen Decor Campbells, 1905 Greene County Pa Farm and Coal Land Map. 16 scale couch for Barbie pullip doll., Photography Ireland castle fine art print matted. Vintage Rock City TN felt Souvenir pennant 30. 047 Een net meisje print ON plywood 14x14 cm5.5x5.5 inch on 18 mm0.7 inch poplar. Abstract Art Picture original texture abstract canvas wall art Canvas Wall Art metallic painting on canvas abstract large Ready to hang. Original Large Canvas Painting Acrylic Painting,oil painting Still life Painting Oversize Painting Hand Made Wall Art, Belgium Grand Place in Brussels. Hand-painted Night sky Original Artwork Painting Acrylic handmade Reach for the Stars Outdoors Barnwood Mountains, El Gato Gomez Retro Mod Space Rocket UFO Blue Mid Century Canvas Art Painting Signed 2017. Wizard Art Original Fantasy ACEO Winter Wizards Ice Mage. Hummel Not For You Miniature Porcelain Art Work on Easel~NEW In Box ~RARE M.J.