DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

Minimalist Poster Art Printable Art Poster Black and White Scandinavian Print Wall Art Downloadable Typography Ampersand Print

Printable Art Ampersand Black and White Typography. Large Ampersand typography in black and white. THESE ARE INSTANT DOWNLOADS – art you print yourself. Please see details below for more info. Your files will be available instantly after purchase. Please note that this is a digital download ONLY, no physical product will be shipped. :::: How it. Large Ampersand typography in black and white. THESE ARE INSTANT DOWNLOADS – art you print yourself. Please see details below for more info. Your files will be available instantly after purchase. Please note that this is a digital download ONLY, no physical product will be shipped.。:::: How it works ::::。1. Once you have completed your purchase you will be sent to the download page. Etsy will also send you an email with the download links。2. Download your preferred size 。3. Take the files to your local printer, or upload to an online printing service.。:::: What you receive ::::。High Resolution Jpeg files.。:::: Sizes to choose from ::::。21 x 30 cm。A1 (resizes perfectly to A2, A3 or A4)。16 x 20" (40 x 50 cm)。18 x 24"。24 x 36"。♥ If you need a different size please contact me, it's free of charge :/)。:::: Printing ::::。You can get high quality prints from:。Officeworks。Vistaprint。Kwik Kopy。Snap Printing。Costco。Photobox。Staples。Printful。Wallgreens。FedEx。Snapfish。:::: Framing ::::。There are great value, standard size frames available in stores such as Ikea, Office Works, Target, Kmart or Big W.。:::: Terms ::::。All elements (including product photos, artwork and text) are copyrighted and cannot be resold, reproduced, or used without prior written permission from the owner. Your print is for personal use only.。

Minimalist Poster Art Printable Art Poster Black and White Scandinavian Print Wall Art Downloadable Typography Ampersand Print
Minimalist Poster Art Printable Art Poster Black and White Scandinavian Print Wall Art Downloadable Typography Ampersand Print
Minimalist Poster Art Printable Art Poster Black and White Scandinavian Print Wall Art Downloadable Typography Ampersand Print

Minimalist Poster Art Printable Art Poster Black and White Scandinavian Print Wall Art Downloadable Typography Ampersand Print

Clockwork orange handmade wooden ouija board with planchette. Vintage Clown With Umbrella Anri Toriart Italian Wooden Figurine, Limited Edition Will Pigg Charmander Pokemon Pikachu ACEO Card ATC Paper Cut Cards Artist trading card. African American Art Mixed Media Art Print Size 8x10 Shabby Chic Decor Children Decor-Princess Wall Art, Nature Massachusetts Print QUISSETT HARBOR FALMOUTH New England Landscape Travel Art Atlantic, Cape Cod Fine Art Photography. Botanical Art Print Succulent Print Succulent Art Print Cactus Art Print Boho Print Botanical Wall Art Agave Art Print Cactus Photo. Postcode art print Minimal London Underground Poster Love Dalston E8 Dalston art Print London E8 Postcode London Nostalgia. Embroidery Filled Line Art Machine Design pattern Digital File Valentine Girl blowing Hearts. George Bell Toronto Blue Jays 2 card frame. Messi The Goat Art Messi Art Home Wall Decor Futbol Art Print Minimalist Poster Soccer Poster Black and White Wall Art Messi Poster. Dr Fan Art Who Fan Art TARDIS Architectural Art Print Who Doctor Who Sci-Fi Dr SciFi TARDIS Fan Art, Spell on you Painting 6x8 Canvas Panel.