DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

unique find! One is a pin cushion Enesco sticker on bottom of one Vintage elephant figurines

Vintage elephant figurines Enesco sticker on bottom of one. I found these two elephants at a thrift shop! One is a pin cushion, cute and unique! The other one has a sticker made by Enesco 1984! No cracks or chips, perfect condition besides a bit dusty! Any questions please feel free to write me! Thank you! Jenny. 。

unique find! One is a pin cushion Enesco sticker on bottom of one Vintage elephant figurines
unique find! One is a pin cushion Enesco sticker on bottom of one Vintage elephant figurines
unique find! One is a pin cushion Enesco sticker on bottom of one Vintage elephant figurines
unique find! One is a pin cushion Enesco sticker on bottom of one Vintage elephant figurines
unique find! One is a pin cushion Enesco sticker on bottom of one Vintage elephant figurines

unique find! One is a pin cushion Enesco sticker on bottom of one Vintage elephant figurines

Original Tchefuncte River Blue Ink Painting 5x7, StandoffsMounting Hardware For Maps. Dream Saver Canvas Set. Colorful playroom prints gender neutral Camping theme girls bedroom decor Modern wall art for kids room Adventure nursery unisex decor, orange reds biege Original oil painting of a chicken 9x 12 inches unframed brown wall art, JACKSONVILLE JAGUARS Football Team Lot 150 Assorted Cards. Personalize Dog Lover Gift for Custom Pet Portrait Art Print Shetland Sheepdog. Mature Content Handsome Italian Model Oiled Body Oettinger Beefcake Photograph 1950's, Little Drummer Boy. Wedding Sign Custom Framed Sign Bridal Shower Sign Ill Be Your Shot Of Whiskey Custom Wedding Gift You'll Be My Glass Of Wine. Antique 1920s Sepia Photographic Postcard Baby Boy Vintage Card Retro Childrens Fashion Baby Shower Christening Social History Old Photo 205. bedroom wall art original art original painting painting original abstract acrylic painting in pinks and black den wall art. Vintage Collectible Porcelain Shoe Figurine Floral pattern high heel with blue flower and leaves iridescent toe, Wonderful Cut Nail Art Brutalist Standing Owl Figure.