DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

PRE-ORDER Haunted Mansion Stretching Portraits Villains poly cotton per half meter

PRE-ORDER Haunted Mansion Stretching Portraits Villains poly. Poly cotton fabric printed with design Width is 140cm This fabric is ordered specifically for your order and the dispatch time is the latest it should arrive as it comes from supplier abroad who prints it . Colour can very slightly from the ones your device screen shows Sometimes during. Poly cotton fabric printed with design。Width is 140cm。This fabric is ordered specifically for your order and the dispatch time is the latest it should arrive as it comes from supplier abroad who prints it . 。Colour can very slightly from the ones your device screen shows。Sometimes during manufacturing there can be the odd pull in the fabric but this does not happen very often 。 。

PRE-ORDER Haunted Mansion Stretching Portraits Villains poly cotton per half meter
PRE-ORDER Haunted Mansion Stretching Portraits Villains poly cotton per half meter

PRE-ORDER Haunted Mansion Stretching Portraits Villains poly cotton per half meter

DIY Mold-Candy Mold-Chocolate Mold-Soap Mold-Bath Bomb Mold-Craft Mold-Plastic Mold Penguin Plastic Mold-Penguin wIce Cream Mold. 7mm Round Bead Supplies BD1063 50 White Acrylic with Black Heart Beads, Angel Applique Quilt Pattern. Delica Bead DB0852 Miyuki Delica Beads 110 Matte Transparent Light Topaz AB 7.6 grams Diy Beads. Fabric By The Yard Designer Cotton WhiteChildren Print Decorating Fabric. 2 Bohemian Blossom Cabochon Black Matte 25 mm. Buddha Carving Leaf Statue Crystal Buddha Leaf Natural Clear Quartz Mothers Day Clear Quartz Blessing Buddha Hand Carving Leaf Buddha, White Flower Lace Embroidery Clothes Patch Fabric Craft Sewing Accessories, 13x13 mm Certified Natural Blue Topaz Round Checker Cut Pair 15.72 Cts Faceted Loose Gemstones. 103305 6x4MM Dalmation Jasper Beads AAA Genuine Natural Gemstone Faceted Rondelle Loose Beads 15 7.5 Bulk Lot Options, natural gray plus Free Pattern Handspun Yarn CVM WoolAngora 2-ply fingering wt, Barkcloth Remnant Vintage 1940's Barkcloth Remnant Cut to Size Fabric Sewing Project Barkcloth Pillowcase Vintage Barkcloth, 3 pieces Natural kunzite crystal with silver 925. DIY 3 Pocket Foldover Wallet Leather Kit, Cartoon Mickey football ball applique applique unicorn applique thermostickic crest,Patch Mickey embroidered DIY customization Disney, BEAD SOUP Pastel Pasta Mix Earrings and Memory Wire Bracelet DIY Gift Kit Czech glass Free shipping. Findings Miyuki Indian Glass. 1 yard Yellow Raccoon Euro, April Printable Mambi Happy Planner Monthly Classic Stickers New York Happy Planner Art Kit Based Design, coeur oiseau dor\u00e9 lune cabochon images digitales \u00e9toiles image pour bijoux collage digital or \u00e9toile, Best For Pendent !!! Multi Fire Labradorite Cabochon Loose Gemstone 130.30 Carats Oval Shape Rare Multi Fire Labradorite AL-53.