DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

Crochet Pattern Elf inspired DobbyAmigurumi PDF only

Crochet Pattern Elf inspired Dobby/Amigurumi PDF only. Elf: Amigurumi Crochet Pattern. PDF Crochet pattern: Elf, inspired by Dobby. PDF format. It is written in English, contains 37 pages and a lot of photos. This is the intermediate level. only three points are used. The steps are described in detail with pictures that guide the process. The pattern. Elf: Amigurumi Crochet Pattern. PDF。Crochet pattern: Elf, inspired by Dobby.。PDF format. It is written in English, contains 37 pages and a lot of photos.。This is the intermediate level. only three points are used. The steps are described in detail with pictures that guide the process.。 The pattern contains an exact description of the head attachment, which can be used in other toys. This is a very good way for the head in your toy to hold very tightly.。Required materials:。• Cotton yarn 60% acrylic 40%, beige 130gr (I took ICE YARNS 160m ,50GR/ 。• Brown or burgundy yarn for shoes 30GR。• T-shirt fabric。• 20 mm eyes。• white eye felt。bamboo peg about 15cm。• copper wire 1mm / 80cmm。• Filler。• White Balloon With Holders。• 2,5mm crochet hook。Crochet Level: medium - height。This is a crochet pattern.。

Crochet Pattern Elf  inspired DobbyAmigurumi PDF only
Crochet Pattern Elf  inspired DobbyAmigurumi PDF only
Crochet Pattern Elf  inspired DobbyAmigurumi PDF only
Crochet Pattern Elf  inspired DobbyAmigurumi PDF only
Crochet Pattern Elf  inspired DobbyAmigurumi PDF only

Crochet Pattern Elf inspired DobbyAmigurumi PDF only

P156 Raw Textured Brass Sun Earring Pendant Jewelry Supplies 25X14X0.6MM Textured brass Earring charms Light Gold Sun pendant, clay fimo SHIELD SILICONE MOLD royal knight resin sugarcraft mould ornament food use mold crest arms. dxf eps Dove dxf Dove Vector Dove clipart Bird SVG files for Silhouette Cameo or Cricut Dove logo bird vector bird .svg Dove SVG. Light Opal 0.65ct Lightning Ridge Australia. Green Girl Studios Pewter Fish Link, Silk Fabric Georgette Fabric Cream Beige Fabric Over-Lays Fabric Fashion Fabric Vintage Clothing Textile Fabric Sample Available Crafts. Red Ribbon Flowers with black stitches. Set of 3 Guatemalan Coffee Sacks, Teller County Sheriff's Dept Police Sew-On Vintage Embroidered Patch Officer Uniform Shoulder Jacket Vest Shirt Emblem Keepsake Crest, Turquoise Geometric 3 yards Vintage Fabric Embroidered Trim Juvenile 60s 70s New Old Stock Loops, NEW UNOPENED Russian Counted Cross Stitch KIT Riolis 1873 Tea Time Still Life Teapot Cups Flowers, SWEET VALENTINE Skull Candy Cross Pattern by TRP, |Z02b-10 Lead Free Pewter 10 Gold Love My Dog Charms TierraCast Paw Print Hearts Antique Gold Plated 10pack Small Pawprint Pendants, 3.7mm Antiqued Copper Plated Rolo Chain by the Foot. Brass Ice Pick Pinch Bails Platinum Horse Shoe 9x25mm Pack Of 5, Cupboard Pulls Porcelain Drawer Pulls Pulls and Knob Cabinet Handles Glass Pulls Roses Flowers, Paw patrol fabric by half a yard.