DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

Renaissance Woman Rubber Stamp ~ Vintage Wood Black Stamp ~ 4 Rubber Stamp ~ Medieval Tudor Lace Collar ~ Serious Victorian Woman

Renaissance Woman Rubber Stamp Vintage Wood Black Stamp. Renaissance Woman This is a large rubber stamp mounted on a wood block. The rubber stamp is in excellent. Size: 4 1/8 long by 3 1/2 at widest point. The head is 2 wide.. Renaissance Woman。This is a large rubber stamp mounted on a wood block. The rubber stamp is in excellent. Size: 4 1/8" long by 3 1/2" at widest point. The head is 2" wide.。

Renaissance Woman Rubber Stamp ~ Vintage Wood Black Stamp ~ 4 Rubber Stamp ~ Medieval Tudor Lace Collar ~ Serious Victorian Woman
Renaissance Woman Rubber Stamp ~ Vintage Wood Black Stamp ~ 4 Rubber Stamp ~ Medieval Tudor Lace Collar ~ Serious Victorian Woman
Renaissance Woman Rubber Stamp ~ Vintage Wood Black Stamp ~ 4 Rubber Stamp ~ Medieval Tudor Lace Collar ~ Serious Victorian Woman
Renaissance Woman Rubber Stamp ~ Vintage Wood Black Stamp ~ 4 Rubber Stamp ~ Medieval Tudor Lace Collar ~ Serious Victorian Woman
Renaissance Woman Rubber Stamp ~ Vintage Wood Black Stamp ~ 4 Rubber Stamp ~ Medieval Tudor Lace Collar ~ Serious Victorian Woman

Renaissance Woman Rubber Stamp ~ Vintage Wood Black Stamp ~ 4 Rubber Stamp ~ Medieval Tudor Lace Collar ~ Serious Victorian Woman

1 x 19 x 26 mm Raw Brass Oval Ring Findings, French picture frame Sous la Republique 1793 Paris Lois Janet Editeur medaillon Antoinette Medallion Victorian style cadre ancien. Dragonfly Love Openwork Heart European Style Silver Charm Bead. and purple Broken Violet Fingering Weight Yarn 7030 Merino Wool Silk sky blue hand dyed in bright fuchsia, digital Freebies printable download, background paper Large pocket tags digital paper scrapbook, Quilt Thread Japan Little House Rainbow Thread no.2 High quality thread made in Japan. size 16x 16 Cross stitch pillow kit Winter owl DIY Vervaco Cross stitch embroidery kit Embroidery pillow kit. Robert Kaufman Newport Plaids Pink Yellow CUD-13073-10 Fabric 44W, 10 Yards 14 Black Burlap Ribbon, drawer pulls drawer knobs farmhouse decor farmhouse dresser cabinet kitchen decor home decor knobs cast iron rustic antique shabby chic gold, 97 Ct 51X35 mm #5342 Natural Golden Sheen Obsidian Gemstone Top Quality Obsidian Gemstone Semi Precious Hand Polish Loose Stone For Jewelry, Hearts & Crayola Crayons Rolie Polie Rainbows CPSIA Compliant from Riley Blake I Dream In Color Jelly Roll 40-2.5 Strips, 20 Pieces Jump Ring Closed 925 Sterling Bali Silver Link Beads Round 6mm Twisted Wire Bright Beads, Vintage Bright Solid Coral Peach Silk Fabric 46 W X 45 silk fabric coral satin fabric solid peach silk fabric. HTF Vintage Lana Gatto Feeling White Wool Silk Cashmere Yarn 1.76 Ounces Knit Crochet Craft DIY Kids Craft DK New, halloween scallop monogram customized sublimation transfer ghost patterned monogram cotton heat transfer, 37x13x7mm Pink Chalcedony Pear Shape Pair Cabochon New Arrival Handmade Jewelry Making Loose Stone 44.75 Cts. Check Cotton Fabric by Yard S41527-3 Colors Selection. Vintage Hmong piece 798, Natural Emerald Rose Cut Slices Loose Emerald Slices Emerald Faceted Slices organic Emerald Designer Oval Slices 12x10 MM Gemstone..