DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

Cuddly Bunny Shimmery

Shimmery Cuddly Bunny. This shimmery bunny is knit in a unique yarn that has fluffy tufts and shiny threads giving the bunny a special, magical look. This bunny is perfect for anyone this Easter because there are no small parts or choking hazards. He measures approximately 11 and is stuffed to cuddle. Other color options. This shimmery bunny is knit in a unique yarn that has fluffy tufts and shiny threads giving the bunny a special, magical look. This bunny is perfect for anyone this Easter because there are no small parts or choking hazards. He measures approximately 11" and is stuffed to cuddle. Other color options are available for special orders.。

Cuddly Bunny Shimmery
Cuddly Bunny Shimmery
Cuddly Bunny Shimmery
Cuddly Bunny Shimmery

Cuddly Bunny Shimmery

VOLTRON ACTION FIGURE 1984 Panosh Place World Events vintage robot transformer toys Yellow Lion Blue spiked wheel gun weapon accessories red. Crochet Unicorn Plush Mini Unicorn Handmade Unicorn baby toy unicorn Little Unicorn toy unicorn soft toy magic rainbow lovers gifts. Wooden Metroid Prime GameCube Cartridge, Felt pretzel snack, Indian Tee pee Natural Canvas Tipi Kids Rooms Decoration Pink Wigwam Plain Teepee Reading Corner Children Play Tent Indoor Playhouse. Amigurumi Crochet Plush fox. Vintage Planet Plush Sunny the Florida Bear NWT, memory gnomes Memory David de Kabouter retro memory -. Hot Wheels 1975 Spiderman Car, Buy 4 Get 1 Free!** Animal Crossing Amiibos New Leaf Horizons Sanrio Custom Mini NFC NTAG Coins Tokens Cards Pogs Tags Chips Pucks, Soccer Team Hair Tie Sets, Vintage Deadstock Children's Tea Set NOS NIB Bright Multi-color Kid's Steel Kitchen & Dining Play Set from Ohio Art in Original Packaging, OricaProxy Yugioh Anime Handmade Card Custom Field Center Number 39: Utopia Beyond Japanese, Custom Curly Hair CHEER CARE BEAR Vintage 13 PLush Stuffed Toy from 1983 Kenner with Pink Fur and Embroidered Rainbow ~ Make U feel Happy. Neon FR Frost Fury. A-Z 100pcs Set Plastic Letters Alphabet Tiles for Photo Frame Kids Game Education Playing DIY. CUSTOM Lumpy the Heffalump Elephant Costume Toddler Fleece Jumpsuit with Hood, Delicate Pedicab for Blythe. Ocean nursery baby mobile-Neutral Nursery Mobile-Whale baby mobile-Sea turtle-Dolphin-Narwal-Under the sea mobile-Sea creatures theme mobile. Vintage Columbia 300 Marble Dark Green White Dot Awesome CONDITION. 13.5 lbs Bowling Ball.