DESPRE NOI....

Asociatia “Integrarea Copiilor cu Autism Bacau ” este o asociație non-profit, înființată pe data de 25.01.2019. Aceasta urmărește să aducă un plus de bucurie copiilor cu nevoi speciale, și nouă, părinților acestor copii, speranța că integrarea socială este posibilă și pentru ei, dacă există suficientă dragoste, implicare, dăruire.
Obiectivul nostru este de a le oferi acestor copii posibilitatea să interacționeze, într-un spațiu închis sau afară, să petreacă timp prețios jucându-se cu ceilalți, să râdă și să îi vadă pe alții râzând, să știe că nu sunt singuri; pentru că terapia 1 la 1 nu este suficientă.
Ideea de a înființa o asociație care să faciliteze întâlnirile dintre copii speciali, cu diferite forme de dizabilități, a crescut în mine încetul cu încetul, din necesitatea de a-i oferi copilului meu diagnosticat cu autism o bucățică din normalitatea vieții. Dar impulsul de a pune lucrurile pe un făgaș, de a le da formă și concretețe, a venit sub imperiul a ceea ce transmit versurile melodiei “Trăiește frumos”, cântată de Delia M, care mi-au dat aripi, făcându-mă să cred că, da, chiar și în circumstanțe defavorizante, se poate trăi frumos. Mi-am spus atunci că, în situația dată, în primul rând de mine depinde calitatea vieții copilului meu, de strădania mea de a mă implica activ întrun proiect ce să aducă laolaltă copii ca al meu, care au nevoie de o atenție specială; că bucuria și zâmbetul pot fi aduse și în sufletul acestor copii care sunt marginalizați, despre care se crede, în general, că nu au nevoie să iasă în societate, poate pentru că societatea nu are nevoie de ei.

Am început astfel să caut sponsori pentru a organiza o primă petrecere pentru copiii cu nevoi speciale,un proiect de suflet numit” Petrecerile lui Stefan”. Lucrurile s-au legat cu ușurință, aproape au mers de la sine. După o simplă postare pe Facebook, s-au strâns suficienți bani încât am reușit să închiriez un spațiu la Clubul „Hapciu’’ din Bacău. Am avut, desigur, emoțiile aferente oricărui lucru pe care îl faci pentru prima dată. Dar bucuria copiilor, încrederea părinților și dăruirea unor oameni sufletiști, ce au empatizat cu ideea de “nevoi speciale”, m-au făcut să-mi doresc să dau continuitate, formă și nume acestui eveniment. Mai mult, doamna Nadia Costea, deținătoarea Clubului “Hapciu”, mi-a dat posibilitatea să pun o cutie pentru donații pentru petrecerile ulterioare ale acestor copii.
În felul acesta , am organizat până în momentul de față 6 astfel de întâlniri pentru copii speciali și pentru părinții acestora; pentru că nu trebuie uitat câtă nevoie au și aceștia din urmă să știe că nu sunt singuri în lupta lor pentru o viață normală, că nu trebuie să se autoizoleze, crezând că doar copilul lor este special. Comunicând și împărtășind eșecuri și reușite, temeri și speranțe, lumea în care trăim devine un loc mai bun, mai cald, mai primitor, iar viața mai frumoasă.

Un parinte cu un copil cu autism are nevoie din partea comunitatii de acceptare si toleranta. Suna a cliseu. Dar… Un asemenea parinte depune eforturi considerabile, in fiecare clipa traita impreuna cu copilul sau, pentru a mentine balanta STIMEI lui de SINE. Sentimentele de neputinta sunt greu de gestionat. Orice judecata venita din exterior in privinta modului in care un parinte cu copil cu autism isi EDUCA copilul este devastatoare pentru acest tip de parinte, intrucat fiecare moment petrecut alaturi de copilul cu autism poate fi o provocare ce epuizeaza constant resursele parintelui.

EVENIMENTE

GALERIE

SPONSORII NOȘTRI

DONEAZĂ ACUM

Prin redirectionarea a 2% din impozitul pe venit susțineti proiectul Petrecerile lui Stefan  organizat de

Asociatia “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”,

demers ce se doreste a avea loc lunar la Club Hapciu.


Pentru donatii: 

Asociația “INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM BACAU”
Cont bancar: (IBAN)RO59CARP004001321415RO02
CIF: 40623563

Donații:

Asociatia Integrarea Copiilor cu Autism Bacau
Cod de identificare fiscla: 40623563
Cod bancar(IBAN):
RO59CARP004001321415RO02

 

Descarcă formularul 230

Contactează-ne:

Vintage Disney Mickey Mouse Cap Plastic Hat

Vintage Disney Mickey Mouse Cap Plastic Hat. Mickey Mouse Cap. Disney Land Souvenir from the 1960s. Face made of real plastic. This is a hard to find piece. Did u have one when you were a kid? Like to have one again? Here it is. Mickey Mouse Cap. Disney Land Souvenir from the 1960's. Face made of real plastic. This is a hard to find piece. Did u have one when you were a kid? Like to have one again? Here it is! 。 。

Vintage Disney Mickey Mouse Cap Plastic Hat

Vintage Disney Mickey Mouse Cap Plastic Hat

3x Soldier #19 Custom Altered Tokens GnD Cards. teacher gift counting activtiy pretend play Ladybug hand puppet. Personalised Printed Lego Bricks Blocks Box Puzzle Gift Stocking Filler Secret Santa GENUINE LEGO BRICKS. Easter Bunnies,Handmade Pair Fabric stuffed Easter Bunnies,Pastel Easter Bunnies,Spring Bunnies,set of two Muslin Beige Bunnies, Ohio State Cornhole Board Decal Wraps, Goofy Dankin Plastic and Cloth Doll. Sunday school Birthday cake story story board set story time #59 Felt board set quiet books or busy bags 19 pieces. 7 Boys ' Costume Janker country house handle 98104Nr, Magic Unicorn, , 10.5cm x 15cm Cards ,Photo Evidence Frames 6mx1 1 to 20 Kobe1 Crime Scene Tape Do Not Enter x2 ,Evidence Bags .. Death Jr Wizard World Chicago Debut Gentle Giant Ltd OOP Glow-In-The-Dark Action Figure Mint. teddy bear- Vintage Patriot Bear mail Carrier Mailman Plush 1986-USPS-vintage bear-vintage stuffed animal old toy. Custom Address & Phone Number Puzzle, Doc M Doc Mcstuffins Tutu Set Doc Mcstuffins Birthday Shirt Doc Birthday Tutu Doc Tutu Set Doc Mcstuffins Outfit Doc Mcstuffins Tutu, Eagle ray felt toy for child early development Gift for birhday 1-4 Sea animals Toys for baby mobile Sensory soft toy for activity games. Child Gift Birthday Gift Nursery Print Kids Poster Playroom Decor Wall Art Educational Resource Printable Decor Digital Download, Fantasy Goblin Dwarve Elves and Demons 28mm 32mm Miniature Warhammer 40k Pathfinder D&D Tabletop DnD Terrain Blooming Lanterns Mushroom, Dice 60-sided.